Klaus Iohannis: Cetățenii care aparțin minorităților naționale din România aduc o contribuție esențială la coeziunea societății noastre

Klaus Iohannis: Cetățenii care aparțin minorităților naționale din România aduc o contribuție esențială la coeziunea societății noastre
Foto: Facebook @ Klaus Iohannis

Ziua Minorităților Naționale este un bun prilej de a conștientiza că doar împreună putem construi o Românie modernă, bazată pe valorile europene fundamentale, în care să nu fie loc pentru rasism, xenofobie și intoleranță, a declarat președintele Klaus Iohannis, conform mesajului transmis de consilierul prezidențial Sergiu Nistor la evenimentul organizat de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” pentru sărbătorirea Zilei Naționale a Minorităților.

Președintele României, Klaus Iohannis, mesaj transmis cu prilejul Zilei Naționale a Minorităților

„Cetățenii care aparțin minorităților naționale din România aduc o contribuție esențială la coeziunea societății noastre. Astăzi, cu prilejul Zilei care le este dedicată, le transmit gândurile mele de apreciere, împreună cu urarea de a întâmpina noul an în bunăstare și sănătate. În vremurile dificile pe care societatea românească în ansamblul ei le-a traversat în ultima perioadă, solidaritatea și respectul pentru aproapele nostru ne-au ajutat să depășim momente dificile şi, indiferent de limba maternă sau de apartenența confesională, să rămânem angajați în proiectul nostru comun de libertate şi prosperitate”, se arată în mesajul Președintelui.

Șeful statului spune că această diversitate etnică remarcabilă și-a pus amprenta decisiv asupra dezvoltării societății noastre.

„Celebrăm astăzi cultura minorităților, identitatea lingvistică și religioasă, dar și o istorie veche de secole a conviețuirii acestora cu majoritatea pe teritoriul României. Este o diversitate etnică remarcabilă, care, de-a lungul timpului, și-a pus amprenta decisiv asupra dezvoltării societății noastre. Ziua Minorităților Naționale este un bun prilej de a conștientiza că doar împreună putem construi o Românie modernă, bazată pe valorile europene fundamentale, în care să nu fie loc pentru rasism, xenofobie și intoleranță. La mulţi ani tuturor cetățenilor care aparțin minorităților naționale din România!”, a conchis președintele Klaus Iohannis.

Premierul Nicolae Ciucă a transmis și el un mesaj cu ocazia Zilei Minorităților Naționale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`