Președintele Klaus Iohannis a vorbit marți în cadrul unei conferințe de presă despre decizia controversată a magistraților privind acuzațiile de plagiat aduse premierului Ciucă. Acesta nu a dorit să comenteze pe marginea deciziei Instanței, dar a precizat că principiul separației puterilor în stat este funcțional în România.
„Libertatea presei, independența justiției sunt elemente de bază într-o democrație.
Eu cred în ele, m-am implicat pentru ele, le-am promovat și cred că am reușit împreună și cu dumneavoastră să ajungem în acest punct în care putem să spunem că presa este liberă și valorile în care credem sunt respectate. Una din aceste valori este independența justiției. Drept pentru care, și dacă v-ați aștepta să comentez această hotărâre, nu o voi face, fiindcă nu am comentat niciodată hotărâri ale justiției. Principiul separației puterilor în stat e funcțional în România”.
Președintele a spus că a primit asigurări de la Ministerul Educației că autoritățile competente verifică suspiciunile de plagiat care îl vizează pe premierul Ciucă:
„Nu cred că una cu alta au ceva de-a face, și eu cred în continuare că autoritățile își fac treaba. Și, dacă vorbim despre chestiuni legate de plagiat, am discutat aceste spețe cu cei care se ocupă de ele, în speță Ministerul Educației, și am primit asigurări că toate procedurile sunt respectate și în continuare legislația pe care se lucrează va fi una modernă și care previne astfel de evenimente. În rest, credeți-mă că nu cunosc detalii despre ce se întâmplă acolo, nu sunt eu chemat să analizez lucrarea de doctorat a unui politician, și, pe de altă parte, am toată încrederea că toți care sunt puși să analizeze își fac treaba ca lumea”.