Ludovic Orban: Obiectivul nostru e de a asigura, în următorii 4 ani, o dezvoltare economică fără precedent a României, cea mai mare creștere dintre țările UE (VIDEO)

Ludovic Orban: Obiectivul nostru e de a asigura, în următorii 4 ani, o dezvoltare economică fără precedent a României, cea mai mare creștere dintre țările UE (VIDEO)

Ludovic Orban a declarat, luni dimineață, că PNL își va lansa programul de guvernare, cel mai probabil, duminică. Liderul liberalilor a precizat că obiectivul lor este acela „de a asigura în următorii patru ani o dezvoltare economică fără precedent a României, cea mai mare creștere dintre țările UE”.

Ludovic Orban: Vrem să asigurăm ocreștere economică rapidă

„În ce privește campania electorală, pregătim programul de guvernare pe care îl vom lansa, cel mai probabil, duminică. E angajamentul nostru față de români să dezvoltăm România, să dezvoltăm toate resursele pe care le avem la dispoziție. În primul rând, resursa umană, cea mai valoroasă resursă.

Totul, pentru a asigura o creștere economică rapidă, pentru a susține programul de investiții pe care l-am lansat deja. Obiectivul nostru e de a asigura, în următorii patru ani, o dezvoltare economică fără precedent a României, cea mai mare creștere economică dintre țările UE și transformarea României într-o țară dezvoltată cu un nivel de venit cât mai apropiat de nivelul mediu al UE”, a declarat, luni dimineață, premierul Ludovic Orban.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ludovic Orban: România, singura țară care a crescut investițiile publice în vreme de criză economică

Duminică, premierul Ludovic Orban a declarat, pentru B1 TV, că România a depășit estimările Comisiei Europene și ale FMI privind evoluția economică, pentru că Executivul liberal a luat măsuri în sprijinul companiilor și s-au făcut investiții publice. Orban a mai spus că, datorită deciziilor Guvernului, au crescut investițiile, producția industrială, numărul de angajați și salariul mediu net, fapt ce a antrenat și o creștere a consumului.

România e singura țară în care investițiile publice au avut un impact pozitiv în creșterea economică. Suntem singura țară care a crescut investițiile publice în vreme de criză economică. (…)Producția industrială a crescut constant în ultimele patru luni. Când vom avea datele pe octombrie, sunt convins că va fi încă o lună de creștere. Investițiile au fost și ele în creștere. A crescut consumul pentru că a crescut salariul mediu net”, a declarat șeful Guvernului.

El a mai precizat căavem una dintre cele mai mici rate ale șomajului din UE: „În România a crescut, în perioada pandemiei – sub guvernarea noastră, cu modestie o spun – numărul de angajați cu contact de muncă cu 20.000. N-au albit contracte. Noi am avut o gândire legată de locurile de muncă, am aplicat măsuri active”.

„Noi am fost primii care am aplicat o măsură activă pentru românii care s-au întors din Diaspora: au beneficiat trei luni de plata a 50% din salariu, nu mai mult de 2.500 de lei. A fost prima dată când un guvern a stimulat companiile să angajeze români reveniți în țară”, a mai afirmat Ludovic Orban.