Maia Sandu intervine în scandalul momentului. Lidera de la Chișinău ia poziție în disputa privind votul dat României la Eurovision

Publicat: 19 05. 2026, 14:04
Sursa foto: Facebook/ Maia Sandu

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a intervenit în scandalul momentului, dintre Republica Moldova și România pe tema votului dat pentru piesa Alexandrei Căpitănescu la Eurovision

Maia Sandu intervine în scandalul momentului

Președintele Republicii Moldova a comentat votul dat, în finala concursului Eurovision Song Contest 2026, de juriul de la Chișinău pentru piesa României. Maia Sandu a spus că „oamenii din Moldova au acordat cea mai înaltă apreciere cântăreţilor români şi această parte este cea mai importantă”. Acest mesaj este menit să reducă tensiunile care au apărut la finalul concursului, între români și moldoveni.

„Cred că nu ar trebui să permitem ca nimic şi nimeni să afecteze relaţia dintre cele două ţări şi cred cu adevărat că este important faptul că oamenii din Moldova au acordat cea mai mare apreciere cântăreţilor români. Aceasta este partea cea mai importantă. Şi felicitări atât Alexandrei, cât şi lui Vlad!”, a spus lidera de la Chișinău.

Ea a răspuns unei întrebări venite de la jurnaliști, în contextul întâlnirii cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Finala Eurovision 2026 de la Viena a reunit 25 de ţări. Trofeul a fost adjudecat de reprezentanta Bulgariei, în urma punctajului cumulat acordat de juriile naţionale şi de telespectatori. România a încheiat competiţia pe locul al treilea.

Eurovision provoacă tensiuni la București și Chișinău

Un scandal a izbucnit, în special în mediul online, după ce juriul din Republica Moldova a acordat 3 puncte piesei „Choke Me”, interpretată de Alexandra Căpitănescu. Punctajul oferit de juriul din Moldova a generat nemulţumiri în condițiile în care Polonia a primit maximum permis, scrie publicaţia Ziarul de Gardă în ediţia online.

Drept urmare, internauți, jurnaliști și influenceri ori lideri de opinie au transformat povestea într-un adevărat război între cele două state. Nici politicienii sau demnitarii publici nu s-au putut ține deoparte de scandal. De aici și intervenția pe care a avut-o Maia Sandu.  Juriul din Republica Moldova pentru finala Eurovision 2026 a fost format din şapte membri. Este vorba despre:

  • Andrei Zapşa, director general adjunct pentru dezvoltare al Companiei „Teleradio-Moldova”;
  • Pavel Orlov, interpret şi finalist în etapa naţională Eurovision 2026;
  • Stanislav Goncear;
  • Cătălina Solomac, interpretă şi finalistă în etapa naţională Eurovision 2026;
  • Corina Caireac;
  • Ilona Stepan, dirijor;
  • Victoria Cuşnir, realizatoare de emisiuni la Radio Chişinău.

Juriul a acordat punctele după cum urmează:

  • 12 puncte – Polonia;
  • 10 puncte – Israel;
  • 8 puncte – Grecia;
  • 7 puncte – Bulgaria;
  • 6 puncte – Norvegia;
  • 5 puncte – Cehia;
  • 4 puncte – Australia;
  • 3 puncte – România;
  • 2 puncte – Franţa;
  • 1 punct – Italia.