Petre Lăzăroiu rămâne judecător la Curtea Constituțională până în 2019, când îi expiră mandatul în curs, chiar dacă acesta depășește limita constituțională, confirmată chiar de CCR, prin cumularea cu restul de mandat ocupat până în 2010.
Președintele Curții Constituționale a declarat, pentru HotNews, că legea modificată după decizia CCR care a statuat că mandatul nu poate depăși 9 ani nu se aplică retroactiv, motiv pentru care Lăzăroiu va rămâne la CCR.
”O interpretare apărută în presă, conform căreia domnul Lăzoroiu ar pierde mandatul, presupunea aplicarea retroactivă a legii promulgate recent de președinte. Legea nu se aplică retroactiv, prin urmare omul rămâne cu mandatul pe care l-a dobândit în condițiile legii la vremea respectivă. Articolul 68 alineatul 3 în baza căruia domnului Lăzăroiu i s-a acordat mandatul de 9 ani nu a fost atunci contestat pe motiv de neconstituționalitate, în concluzie articolul 68 alineatul 3 beneficia atunci de prezumția de constituționalitate, iar mandatul domnului Lăzăroiu este valid și expiră în 2019”, a declarat Valer Dorneanu, pentru HotNews.