Președintele intervine în disputa dintre CSM și Oana Gheorghiu. Cum comentează plângerea penală împotriva vicepremierului

Publicat: 11 11. 2025, 09:09
Actualizat: 11 11. 2025, 09:16
Oana Gheorghiu Sursa foto: Facebook / Oana Gheorghiu

Președintele Nicușor Dan intervine în disputa dintre CSM și vicepremierul Oana Gheorghiu, declanșată de declarațiile celei din urmă referitoare la pensiile magistraților. Șeful statului consideră că reacția instituției, care a depus o plângere penală, a fost exagerată.

Președintele vede o reacție exagerată la CSM

Nicușor Dan a comentat declarația Oanei Gheorghiu, considerând-o „nefericită”. Pe de altă parte, președintele a apreciat că reacția CSM care a depus plângere penală împotriva acesteia, a fost mult exagerată. Opinia unei persoane nu poate constitui o faptă penală, într-un stat democratic. Drept urmare, a spus, nu va aviza cererea de urmărire penală.

„Cred că declarația doamnei viceprim-ministru a fost nefericită și că reacția CSM-ului a fost mult exagerată. Nu poate fi vorba ca o opinie să constituie faptă penală. Și, în momentul în care va veni, dacă va veni cererea de avizare a urmăririi penale, eu nu o voi semna. Nu este nici pe departe o faptă penală. În momentul de față însă, există un conflict între puteri? Nu. Problema este… dar o să răspund în detaliu mâine, la conferința de presă, pentru că sigur o să continuăm subiectul ăsta”, a spus Nicușor Dan marți dimineață, 11 noiembrie.

Președintele nu este de acord nici cu o eventuală retragere a Oanei Gheorghiu din guvern, după această dispută. În opinia sa, declarația vicepremierului nu reprezintă o greșeală atît de mare. El spune că magistraților li s-a permis să aibă pensii mai mari decât salariul printr-o decizie politică. Or, acest lucru este nefiresc, iar problema trebuie corectată.

„Toată lumea greșește, dar nu e o greșeală așa de mare. Problema cea mai mare este că noi avem o problemă administrativă. Dintr-o decizie a politicului de acum mulți ani, pensiile au fost mai mari decât salariile, ceea ce este absolut nefiresc. Pentru asta există acord în societate că problema trebuie corectată. Nimeni nu spune că nu trebuie să corectăm această problemă. Problema colaterală este că asta a devenit un subiect de campanie politică, iar pentru magistrați a devenit un fel de vinovat de serviciu, ceea ce nu este normal”, a precizat Nicușor Dan.

Declarația care a stârnit scandalul

Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, într-o emisiune la Digi24, că România nu-şi mai permite să plătească pensii speciale. Ea a afirmat că sistemul actual reprezintă un fel de Caritas. Iar banii destinați pensiilor speciale pot fi luaţi de la gura unui copil care se culcă flămând sau din bugetul unui spital care nu are medicamente.

„Dacă banii ăia trebuie să se ducă la ei pentru că îşi dau sentinţe îi iau de undeva şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente, banii ăia nu se tipăresc şi vin din aer, vin de undeva. Şi poate că asta nu înţeleg oamenii: că, atunci când primeşti privilegii, ca tu să ai privilegii cineva e lăsat în urmă”, a spus Oana Gheorghiu.

În urma acestei declarații, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că a depus o plângere penală împotriva sa. CSM, foarte sensibil atunci când vine vorba despre privilegiile magistraților, a acuzat-o pe Oana Gheorghiu că ar fi încălcat independența justiției și statutul magistraților „într-un mod iresponsabil și populist”.

„Afirmaţiile formulate deliberat într-o notă caracterizată de vector emoţional, cu referire la fonduri alocate pentru minori afectaţi de patologii grave, şi comparaţia între situaţia acestora şi garanţiile financiare de independenţă a justiţiei nu pot fi simple opinii personale atunci când provin de la un reprezentant al puterii executive. Astfel de alegaţii reprezintă atacuri la adresa unei puteri constituționale, care alimentează un discurs periculos ce incită la ură şi discriminare, menit să antagonizeze societatea faţă de corpul profesional al magistraţilor”, a transmis CSM.

Președintele a convocat partidele la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan a convocat liderii partidelor din coaliția de guvernare la Palatul Cotroceni pentru a discuta mai multe aspecte legate de situația guvernării. Între altele, agenda discuțiilor vizează neînțelegerile privind legea pensiilor magistraților.

Într-o intervenție publică, șeful statului a spus că discuțiile vor viza inclusiv subiecte legate de următoarele măsuri de austeritate și de bugetul pe anul viitor.

Convocarea liderilor partidelor din coaliție vine după o perioadă tensionată care a dus la un blocaj în actul guvernării.