Traian Berbeceanu: Voi rămâne prefect până în ultima zi de mandat şi îmi voi face datoria alături de colegii mei

Traian Berbeceanu: Voi rămâne prefect până în ultima zi de mandat şi îmi voi face datoria alături de colegii mei
Inquam Photos / Octav Ganea

Prefectul Capitalei a declarat vineri că va rămâne în funcție până în ultima sa zi de mandat. El a fost întrebat vineri, şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, dacă ar fi o opțiune de prefect pentru USR-PLUS, scrie Agerpres.

În acest context, Berbeceanu a anunțat că el își va face datoria până în ultima zi de mandat, indiferent cine urmează să vină la Prefectura Capitalei.

Traian Berbeceanu anunță că își va face datoria de prefect până în ultima zi de mandat

„Nu ştiu, am văzut şi eu declaraţiile domnului preşedinte Dacian Cioloş, îl apreciez ca fiind un lider de partid serios, pragmatic şi a făcut o dovadă că pune mai presus interesul cetăţenilor decât interesele de partid. Vreau să-i mulţumesc pentru aprecierile pe care le-a făcut, cu atât mai mult cu cât sunt în armonie cu miile de mesaje pe care le-am primit şi domnia sa şi eu şi voi rămâne prefect până în ultima zi de mandat şi îmi voi face datoria alături de colegii mei”, a decalrat Traian Berbeceanu, potrivit sursei citate mai sus.

USR-PLUS a primit funcția de prefect al Capitalei, în urma împărțirii între partidele aflate la guvernare. În acest context, la începutul săptămânii, Berbeceanu anunța că îi dorește succes următorului prefect, indiferent despre cine ar urma să fie vorba.

În acest context, Berbeceanu a anunțat pe contul său de Facebook că îi dorește succes următorului prefect al Capitalei, indiferent cine va fi el.

Ulterior acestui moment, liderul PLUS, Dacian Cioloș a ținut să precizeze că pentru această funcție este urmărită competența.

„Am văzut că domnul Traian Berbeceanu şi-a luat la revedere de la funcţia de prefect, după negocierile politice în care s-a stabilit unde numeşte prefecţi fiecare partid din coaliţia de guvernare. Eu ştiu că e un om care nu fuge la greu, aşa că nu înţeleg unde se grăbeşte să plece”, a scris Cioloș pe Facebook, la scurt timp după ce Berbeceanu și-a luat adio de la funcție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`