Un lider PNL cere negocieri cu PSD: „Nu e timp de orgolii, calcule mărunte sau jocuri tactice”

Publicat: 28 04. 2026, 15:07
Sorin Grindeanu, președintele PSD, și premierul Ilie Bolojan, președintele PNL. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul PNL Ionuț Stroe, fost ministru, cere ca partidul său să treacă peste tot ce s-a întâmplat în ultimele zile și să negocieze din nou cu PSD. Stroe spune că există un mare pericol ca extremistul să ajungă la putere, prin AUR, ceea ce el consideră o linie roșie de netrecut. Declarațiile au fost făcute în contextul în care conducerea PNL a votat de două ori ca partidul să nu mai facă nicio coaliție cu PSD.

Cum argumentează Ionuț Stroe că vrea negocieri PNL – PSD

„Discuțiile din spațiul public despre un posibil guvern PSD–AUR mi se par extrem de serioase. Nu e un scenariu care poate fi tratat lejer sau cu jumătăți de măsură.

Avem un risc real de derapaj de la direcția pe care România și-a asumat-o de ani de zile: una clar pro-occidentală și euroatlantică. Iar PNL, partidul meu, a transformat această direcție într-un brand real, asumat și foarte bine că am făcut acest lucru!

Cred că e momentul unei reveniri rapide la aceeași masă a partidelor pro-occidentale. Sub nicio formă nu ne putem permite un guvern în care extremismul intră pe ușă, fie direct, fie prin susținere. Nu e timp de orgolii, calcule mărunte sau jocuri tactice.

Da, știu: politica înseamnă compromis, dar nu orice compromis! Pentru mine, există o linie roșie: orientarea pro-occidentală a țării noastre și reputația României.

E nevoie de maturitate politică acum și de reconstrucția unei majorități funcționale, credibile și ancorate în valorile europene. Orice altă variantă ne duce într-o zonă de risc pe care nu ne-o permitem”, a transmis Ionuț Stroe, pe Facebook.

Cealaltă variantă din PNL

Amintim că, pe 21 aprilie, conducerea lărgită a PNL a votat, pentru a doua oară, ca PNL să nu mai facă nicio coaliție cu PSD.

„Din punct de vedere politic, așa cum știți, acum o lună de zile am adoptat o decizie prin care, văzând pașii și ceea ce făcea Partidul Social-Democrat, am solicitat acestuia și am făcut un apel la rațiune pentru a menține o stabilitate guvernamentală și în coaliție și am avertizat atunci că dacă se va declanșa o criză politică, Partidul Național Liberal nu va mai fi într-o coaliție cu PSD.

Această decizie a fost revalidată astăzi și, în condițiile în care avem această criză în desfășurare, decizia PNL este să nu mai facă o coaliție cu Partidul Social Democrat”, a declarat premierul Ilie Bolojan, liderul PNL, după ședință.

Poziția a fost întărită de Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei și prim-vicepreședinte al PNL, după ce PSD și-a retras miniștrii din Guvern și chiar a anunțat o moțiune de cenzură comună cu AUR împotriva Guvernului Bolojan.

„Noi rămânem consecvenți cu ceea ce am declarat încă de acum o lună. Dacă PSD va depune o moțiune prin care va cădea acest guvern, noi nu vom mai face o coaliție politică cu Partidul Social Democrat. Deci rămânem doar consecvenți. În cazul în care se întâmplă acest lucru, avem doar calea opoziției.

Partidul nostru este un partid serios și dacă votează de două ori consecutiv același lucru, ar fi doar penibil să se întâmple altceva. Dacă sunt alți colegi care au alte gânduri, oricum noi în forumurile interioare întotdeauna dezbatem, sunt forumuri democratice și luăm decizii. Dar așa cum am spus eu, cu marea majoritate, cu larga majoritate a colegilor mei, acest lucru nu se va întâmpla”, a declarat Ciprian Ciucu, marți, pentru B1 TV.

În aceeași zi, câteva ore mai târziu, PSD și AUR au depus la Parlament moțiunea de cenzură.