Adrian Mititelu ar urma să iasă din închisoare. Fiul său a anunțat că patronul FCU Craiova a câștigat procesul la Curtea Constituțională

Adrian Mititelu ar urma să iasă din închisoare. Fiul său a anunțat că patronul FCU Craiova a câștigat procesul la Curtea Constituțională
Captură Video - Football Recorder / YouTube
Adrian Mititelu, patronul echipei de fotbal FC U Craiova 1948,  va fi eliberat din închisoare, a anunțat fiul acestuia, Adrian Mititelu Jr. pe rețelele de socializare. Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare în 2020 pentru evaziune fiscală.

Adrian Mititelu Jr. anunță că tatăl său va fi liber

Adrian Mititelu Jr. a postat miercuri pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care anunța că tatăl său va fi eliberat din închisoare.
Adrian Mititelu Jr. a scris pe Facebook că: „Azi, Curtea Constitutionala a Romaniei a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 155 alin. 1 Cod Penal, exceptie invocata de Adrian Mititelu in data de 20.05.2020 in dosarul in care a fost condamnat total nelegal la pedeapsa privativa de libertate de 3 ani pe care o executa in prezent.
In concret, pe langa toate motivele ce conduceau la o solutie de achitare, solutie ce a fost dispusa in prima instanta, Adrian Mititelu trebuia sa beneficieze de incetarea procesului penal intrucat a survenit prescriptia raspunderii penale. Acest fapt nu s-a intamplat, intrucat, instanta a aplicat prevederile art. 155 alin. 1 Cod Penal, norma ce a fost astazi declarata neconstituțională ca urmare a admiterii exceptiei de neconstitutionalitate invocate de Adrian Mititelu in dosarul solutionat cu condamnarea sa.
Efectul deciziei de azi este ca inceteaza de indata executarea pedepsei si intr-un termen foarte scurt Adrian Mititelu va fi eliberat. Impreuna vom fi mai puternici!”.
„Am câștigat la Curtea Constituțională. Tata va fi eliberat”, a spus Adrian Mititelu jr. pentru Gazeta Sporturilor.

Adrian Mititelu a fost condamnat la 3 ani de închisoare

Reamintim că în noiembrie 2020, omul de afaceri a fost condamnat la 3 ani de închisoare în cazul transferului lui Mihai Costea de la Universitatea Craiova la FCSB.  Adrian Mititelua fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Decizia în cazul patronului echipei FC U Craiova 1948 aparține Curții de Apel Craiova.

În iulie 2016, fostul finanţator al echipei de fotbal Universitatea Craiova a fost trimis în judecată deDNApentru evaziune fiscală şi înşelăciune, fiind acuzat că a transferat cu 1,1 milioane de euro un jucător, deşi clubul era executat silit din cauza unei datorii de aproape 10 milioane de lei, iar drepturile federative ale fotbalistului respectiv erau sechestrate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`