Gică Popescu şi Mihai Stoica sunt tot mai aproape de eliberare, informează B1 TV. Cei doi au executat deja jumătate din pedepsele la care au fost condamnaţi în dosarul Transferurilor.
Fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal, Gică Popescu ar putea primi joi aviz de eliberare condiţionată din penitenciar.
Comportamentul exemplar în puşcărie i-ar putea aduce în cel mai scurt timp libertatea, dacă Popescu va obţine şi în instanţă un verdict favorabil.
Şi fostul manager al echipei Steaua, Mihai Stoica se află pe picior de plecare din puşcărie dacă reuşeşte să convingă atât comisia din penitenciar cât şi judecătorul că merită să fie eliberat condiţionat.
Popescu şi Stoica au fost încarceraţi după ce au fost condamnaţi în 4 martie 2014 în Dosarul Transferurilor de jucători. Gică Popescu a fost condamnat la 3 ani, o lună şi 10 zile cu executare, iar MiHai Stoica la 3 ani şi 6 luni.
Dacă se ia în calcul faptul că cei doi s-au implicat în programele din penitenciar şi au redactat şi cărţi, atunci Baciul va pleca din Penitenciarul Jilava cel târziu luna viitoare, iar Stoica până la sfârşitul acestui an.
În Dosarul Transferurilor judecătorii Curţii de Apel Bucureşti i-au condamnat şi pe George Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu. Până acum au fost eliberaţi condiţionat Jean Pădureanu şi George Copos.