Event pentru Cristi Chivu și Inter Milano. Victorie în finala Cupei Italiei cu Lazio (2-0)

Publicat: 14 05. 2026, 00:07
Actualizat: 14 05. 2026, 00:08
Cristi Chivu Sursa foto: Hepta

Cristi Chivu a cucerit Cupa Italiei, cel de-al doilea trofeu din acest sezon competițional, cu Inter Milano, după ce și-a adjudecat campionatul. Neroazzurii au învins în finala cu Lazio, scor 2-0

Cristi Chivu, victorios în Cupa Italiei

La primul sezon pe banca lui Inter, românul a intrat în istoria fotbalului italian. După ce a cucerit titlul în Serie A pe banca lui Inter, Cristi Chivu a reușit să-și adjudece și cel de-al doilea trofeu al sezonului. Inter Milano a întâlnit Lazio Roma, în finala Cupei Italiei, la doar patru zile după ce au jucat meciul direct din Serie A.

Disputat tot pe Stadio Olimpico, partida din campionat a prefigurat victoria milanezilor din această seară, încheindu-se cu scorul cu 3-0 în favoarea nerazzurrilor. FInala Cupei Italiei s-a încheiat cu victoria echipei lui Chivu, datorită golurilor înscrise de Marusic (autogol) ’14, Lautaro Martinez 35.

Chivu e primul tehnician de la Jose Mourinho care reușește eventul pe banca lui Inter. Portughezul reușea asta în 2009-2010, iar românul era pe teren.

Echipele de start

Inter (1-3-5-2): J. Martinez – Bisseck, Akanji, Bastoni – Dumfries, Barella, Zielinski, Sucic, Dimarco – L. Martinez, Thuram. Rezerve: Sommer, Di Gennaro – de Vrij, Luis Henrique, Bonny, Acerbi, Frattesi, Diouf, Çalhanoğlu, Mkhitaryan, Augusto, Darmian, Cocchi, Pio Esposito, Mosconi. Antrenor: Cristi Chivu

Lazio (1-4-3-3): Motta – Marusic, Gila, Romagnoli, Tavares – Basic, Patric, Taylor – Isaksen, Noslin, Zaccagni. Rezerve: Furlanetto, Giacomone – Pellegrini, Rovella, Dele-Bashiru, Pedro, Dia, Ratkov, Belahyane, Cancellieri, Hysaj, Provstgaard, Maldini, Lazzari, Cataldi. Antrenor: Maurizio Sarri