Irina Begu a învins-o în trei seturi pe Ekaterina Alexandrova și s-a calificat în turul III de la Roland Garros, însă partida a fost marcată de o întâmplare nefericită.
Enervată de desfășurarea evenimentelor din teren, românca a izbit racheta de suprafața de joc, iar racheta a ricoșat într-un copil din tribune, meciul fiind întrerupt pentru câteva minute. Rusoaica a solicitat suspendarea duelului și eliminarea Irinei, însă arbitrul nu a fost de acord cu cererea.
Irina-Camelia Begu just bounced her racket into the crowd, supervisor has been called. pic.twitter.com/EiIBNDAH2I
— Damian Kust (@damiankust) May 26, 2022
Vizibil afectată de ceea ce s-a întâmplat, la finalul meciului Irina Begu a mers direct la copilul respectiv, iar părinții tânărului au asigurat-o că acesta nu a pățit nimic. Numărul 63 mondial a făcut și o fotografie cu micuțul suporter.
„A fost un moment stânjenitor pentru mine, nu vreau să vorbesc prea mult despre asta. Vreau doar să îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat, sper să nu repet astfel de momente. Îmi cer încă o dată scuze pentru incident. A fost un moment stânjenitor pentru mine. Mă simt extrem de prost, iubesc copiii extrem de mult, iar faptul că s-a întâmplat să lovesc un copil mă doare foarte mult. A fost și încă este un moment dificil”, a spus tenismena, citată de Treizecizero.ro.
Irina Begu (31 de ani, 63 WTA) a învins-o pe Ekaterina Alexandrova (27 de ani, 31 WTA) în două ore și 38 de minute, scor 6-7 / 6-3 / 6-4, și s-a calificat în turul III de la Roland Garros pentru a cincea oară în carieră. Cel mai bun rezultat al său pe zgura pariziană a fost înregistrat 2016, când se oprea în optimi.