O parte din acoperişul clădirii în care se află Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava a fost smulsă de vântul puternic, marţi, fiind avariate opt autoturisme parcate în apropiere. În contextul acestui incident şi al condiţiilor meteorologie nefavorabile, evenimentele care ar fi trebuit să aibă loc, miercuri, în cadrul Zilei porţilor deschise, vor fi reprogramate.
Potrivit Jandarmeriei Suceava, din cauza vântului puternic, acoperișul clădirii Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a fost smuls, fiind afectată o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați din acoperiș.
„Din cauza vântului puternic, acoperişul clădirii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava a fost smuls, fiind afectată o suprafaţă de aproximativ 100 mp din acoperiș. În urma acestui incident, au fost avariate 8 autoturisme care erau staționate în parcarea din spatele clădirii”, a transmis, marţi, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, sergent major Roxana Botezatu.
„Totodată, având în vedere faptul că siguranţa cetăţenilor este cea mai importantă şi din cauza condiţiilor meteorologice extreme, Ziua porţilor deschise, care ar fi trebuit să aibă loc în data de 29.03.2023, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, a fost anulată şi va fi replanificată”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.