Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de de Ordonanță a Guvernului ce vizează unele modificări privind modul și intervalul de timp la care trebuie făcută inspecția tehnică periodică pentru anumite categorii de vehicule.
Potrivit proiectului ministerului Transporturilor, vehiculele considerate lente, cu viteza până la 25 km/h vor fi exceptate de la efectuarea ITP, iar mașinile care intră în sistemul rent-a-car vor trebuie să facă revizia tehnică periodică o dată la șase luni.
I. Modificările prevăzute în proiectul de act normativ vizează:
– clarificarea faptului că vehiculele lente sunt exceptate de la inspecția tehnică periodică; a fost avut în vedere faptul că viteza maximă constructivă a acestor vehicule este de până la 25 km/h, existând precedentul exceptării de la inspecția tehnică periodică a maşinilor şi utilajelor autopropulsate pentru lucrări cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h; având în vedere viteza redusă de circulație și numărul foarte redus al acestor autovehicule, se apreciază că această exceptare nu va avea efecte negative semnificative asupra siguranței rutiere;
– clarificarea faptului că o periodicitate la inspecția tehnică periodică de 6 luni se aplică tuturor autovehiculelor care desfășoară activitatea de RENT CAR, deci atât autovehiculelor utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât și autovehiculelor utilizate pentru serviciul de închiriere; prin această modificare se asigură faptul că și autovehiculele închiriate fără conducător auto vor fi inspectate la un interval adecvat, ceea ce va avea efecte pozitive asupra siguranței rutiere.
De asemenea modificarea legii vizează și componența comisiei de examinare, după cum urmează
II. – clarificarea dispozițiilor art. 67 în ceea ce privește componenta comisiei de examinare, in sensul ca este necesara precizarea ca acesta se refera la comisia de examinare teoretică, in cazul examinării practice caracteristicile constructive nepermițând decât prezenta unei singure persoane in cabina vehiculului, fiind astfel respectate si dispozițiile privind circulația acestor vehicule pe drumurile publice.
– pentru a asigura o bună aplicare a legislației, în acest sens au fost modificate si completate dispozițiile art. 67
III. – eliberarea ecusoanelor de către operatorul platformei digitale
-corelarea prevederilor privind deținerea și afișarea ecusoanelor