Activitatea RAR e blocată în toată țara. Este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP

Activitatea RAR e blocată în toată țara. Este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP
Sursa foto: Facebook / @Registrul Auto Român Oficial

Activitatea RAR este blocată în toată țara din cauza unui incident tehnic neprevăzut, care a apărut în camera serverelor și generat de sistemele de prevenire a incendiilor. Acesta a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susțin infrastructura IT, iar RAR a anunțat că activitatea cu publicul este sistată.

„Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor și generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susțin infrastructura IT a RAR”, a transmis Registrul Auto Român, potrivit Știripesurse.

Este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP

Potrivit sursei citate, RAR anunță că se află momentan în imposibilitatea de a desfășura activități cu publicul în toate sediile din țară și că este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP.

„Revenim cu detalii în momentul în care situația va reveni sub control”, se mai arată în finalul informării.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`