Apar noi cazuri de elevi infectați cu Covid-19. Ce măsuri s-au luat

Apar noi cazuri de elevi infectați cu Covid-19. Ce măsuri s-au luat
Foto: Pixabay.com

Primăria Sectorului 4 anunţă că a dispus, luni după-amiază, în regim de urgenţă, măsuri de dezinfecţie a unor săli de curs, de la trei unităţi de învăţământ, după ce alţi patru elevi au fost confirmaţi cu coronavirus.Profesorii care au intrat în contact cu aceștia vor fi testați, iar activitatea se va desfășura online în următoarele două săptămâni.

Elevii depistați cu coronavirussunt de la Colegiul Național “Gheorghe Șincai”, Scoala Gimnazială nr. 129 șiColegiul Romano-Catolic “Sfântul Iosif”.

În total, au fost confirmați 8 elevi de la școli și licee din Sectorul 4.

,,Astfel că, pe lângă cazurile menționate mai sus, alte cazuri de îmbolnăvire au fost semnalate la un elev în clasa a XI-a C la Colegiul Național „Dinu Lipatti și la un alt elev în clasa a V-a la Școala Gimnazială nr. 79.

Măsurile au fost dispuse, împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și cu Direcția de Sănătate Publică București, în baza ordinului nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-COV-2, potrivit căruia „la apariţia într-o clasă din unitatea de învăţământ a unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV-2, se suspendă cursurile clasei respective, pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile”, se arată în comunicatul Primărei Sectorului 4.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat de pe aeroportul Otopeni și dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)
18:57 - Cristina Cioran și Alex Dobrescu se pregătesc iar să devină părinți, deși el are ordin de restricție și nu se poate apropia de ea: „Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți?”
18:37 - Un tată și-a pus capăt zilelor, copleșit de dispariția fiicei sale. Fata a apărut câteva zile mai târziu
18:26 - Iarna pune stăpânire pe mai multe zone din România. Unde va ninge și va fi viscol
18:22 - Alexandr Dughin amenință din nou România: „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră. Oameni ca Viktor Orban sau Georgescu din România înțeleg foarte bine acest lucru”
18:22 - Țara din Europa în care mulți oameni vor să locuiască. Se află la mică distanță de România