Bugetarii care și-au câștigat drepturile salariale în instanță își vor primi banii în 2016

Bugetarii care și-au câștigat drepturile salariale în instanță își vor primi banii în 2016
Foto: 301.ro

Camera Deputaţilor a decis, miercuri, cu 240 de voturi pentru, să adopte Ordonanţa de Urgenţă prin care Executivul vrea să prelungească termenul prin care bugetarii care şi-au câştigat drepturile salariale în instanţă să îşi primească banii în 2016, data iniţială fiind  2014.

PNL și PSD au anunțat deja că vor ataca decizia la Curtea Constituțională.

Potrivit documentului, anul viitor bugetarii ar urma să recupereze doar 5 % din suma care li se cuvine. În 2013, aceasta va creşte până la 10 procente, urmând ca în 2014 şi 2015 suma să se ridice la 25%. Ulterior, în 2016, angajatii statului urmează să recupereze restul de 35 de procente.

Înainte de această modificare a OUG n.r 71/2009,  sumele devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 erau plătite în felul următor: în anul 2010 se plăteau 34% din valoarea titlului executoriu, în 2011- 33%, în 2012 tot 33%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`