Cum a marcat-o pe Nadine copilăria petrecută la orfelinat: „Am ieșit foarte violentă. Iubeam să mă bat, abia așteptam ocazia unui conflict”

Nadine a făcut dezvăluiri emoționante despre trecutul ei. Vedeta și-a dechis sufletul în fața fanilor, povestind pe rețelele de socializare cum a marcat-o copilăria petrecută la orfelinat.

Vedeta a povestit că a fost marcată de experiența copilăriei. La vârsta de 6 ani era îngrozită de bătaie, apoi când a crescut mai mare, violența fizică a devenit singura formă de apărare pe care o știa.

„Din casa de copii am ieșit foarte violentă. Când am intrat la 6 ani, îmi era frică de bătaie, când am ieșit, în perioada preadolescenței, iubeam să mă bat. Abia așteptam ocazia unui conflict.

În perioada asta lucrez la a-mi diminua și mai mult orgoliul și a anihila orice urmă de gând sau atitudine agresivă în caz de conflict. Cu excepția că îmi voi apăra trupul în caz de atac, atât al meu cât și al altora- nu aș putea rămâne doar martor.” a mărturisit Nadine pe rețelele de socializare.

Vedeta a spus cât de important a fost să învețe cum să își controleze emițiile:

„Acel om încă există în mine, însă înlănțuit și bine păzit. Testarea nu va fi ușoară cu siguranță. Nu-mi place acea latură a mea căruia îi sare muștarul. Mă micșorează… Nu-mi place când îndrăznesc să gândesc că vreau să pun pe cineva la punct.

Știu că granițele dintre noi sunt extrem de importante, deoarece unii pot intra cu bocancii în viața ta făcând ravagii, însă vreau ca mereu să reacționez conștientă că acel om, indiferent de nivelul sau de mitocănie, este rupt din Dumnezeu, doar că nu are habar

Între timp, meditez cu specific pe această atitudine de „cine te crezi, bă, tu, ca să-mi vorbești tu mie așa?’ Adică acea atitudine de om superior care trebuie să curețe din calea sa muritorii’. susține ea.

Nadine a mărturisit că se află în plin proces de vindecare și că a ajuns să se înțeleagă mult mai bine pe sine și să meargă la rădăcina emoțiilor.

‘Meditez, stau în perioade lungi de introspecție, îmi analizez emoțiile generate de astfel de situații conflictuale, mă duc la rădăcina lor, adică atunci când au luat naștere prima oară.

Fac simulări mentale pentru a înțelege ce fel de reacție s-ar potrivi mai bine în așa fel încât să nu rămân cu ciungă în cap. Iar dacă rămân, să înțeleg că aceea a fost cea mai bună soluție în acea situație. Mai ales că știu că am prostul obicei de a mă duce la război cu țânțarii cu tunul’, afirmă ea.