Victor Ponta, fost premier și candidat la alegerile prezidențiale, a comentat în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV, subiectul referitor la arestarea preventivă a lui Bogdan Peșchir. Ponta consideră că arestarea lui Bogpr e un abuz.
El a subliniat că nu este de acord cu arestarea preventivă a unei persoane fără o hotărâre judecătorească de condamnare, afirmând că nu știe dacă Peșchir reprezenta un pericol.
Ponta a menționat că, în cazul în care cineva este acuzat de fapte grave, cum ar fi violența, arestarea preventivă ar putea fi justificată, dar nu în cazul lui Peșchir, care, conform lui, nu ar fi trebuit să fie ținut în celulă.
Răzvan Zamfir: „În cazul lui Bogpr a fost un abuz?”
Victor Ponta: „Da, eu cred că da, și explic de ce, nu mă refer la dosarul penal, că nu știu date”.
Răzvan Zamfir: „Dar ce a fost abuz?”
Victor Ponta: „Arestarea preventivă. A fost vorba care arestăm preventiv criminali, violatori, cei care sunt un pericol până îi judecă judecătorul. Eu nu știu dacă omul ăsta era un pericol, nu știu, puteau să-i ia telefonul, computerul, dar de ce îl arestezi preventiv, până nu ai o hotărâre judecătorească de condamnare? Eu nu sunt de acord, așa, ca părere, și ca fost procuror”.
Chestionat și despre cazul lui Horațiu Potra, Ponta a spus:
“La Horațiu Potra care zice ‘puneți mâna pe arme și …’, normal că acolo îl arestezi preventiv. Acolo era de arestat, că era un pericol iminent, adică omul punea mâna pe pușcoci și, nu știu, se ducea peste Bolojan, dar la Bogpr, Bogdan Peșchir, punea mâna pe telefon.. ce? Îi iei telefonul sau îi iei laptopul, că în ziua de azi tehnologia îți permite să-i oprești accesul la internet, dar nu trebuie să ții într-o celulă. Că nu e niciun ucigaș”.