Dana Gîrbovan i-a răspuns, miercuri, judecătoarei Andrea Chiș, după ce aceasta din urmă a propus în ședința CSM de marți sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la negocierile politice pe care Gârbovan le-ar fi purtat înainte de a fi propusă pentru funcția de Ministru al Justiției.
Andrea Chiș a spus, într-un schimb de replici în ședința CSM, că ar trebui verificate informațiile apărute în presă la momentul propunerii conform cărora Dana Gîrbovan ar fi avut discuții cu Florin Iordache înainte de a fi propusă ministru (Mai multe detalii AICI).
Dana Gîrbovan invocă o decizie a Curții Constituționale a României (CCR) și afirmă că „nicaieri in decizia Curtii nu se retine ca a accepta sa fii propus ca ministru este o activitate ea insasi politica, asa cum a sustinut sau lasat sa se inteleaga, in mod repetat, doamna judecator Chis”.
„Doamna Chis s-a intrebat, cand a facut aceasta solicitare, daca „exista vreo diferenta atunci cand candidezi pentru executiv fata de cand candidezi pentru legislativ? Eu nu cred ca Curtea Constitutionala face aceasta diferenta”.
Curtea Constitutionala nu face in realitate o astfel de analiza, de aceea nici nu exista o astfel de diferenta in cuprinsul deciziei. Ceea ce CCR spune este faptul ca functiile de demnitate publica alese sau numite sunt incompatibile cu functia de judecator sau procuror.
„Esenta activitatii lor consta in aplicarea si interpretarea judiciara a legii si in conducerea si controlul activitatii de urmarire penala, dupa caz, neputand desfasura activitati specifice celei de legiferare sau de organizare si punere in aplicare a legii pe calea actelor administrative”, spune CCR in par. 168 al Deciziei 45/2018, fraza din care rezulta evident ca analiza Curtii priveste exercitarea concomitenta a functiei de judecator ori procuror cu una de demnitate publica.
Nicaieri in decizia Curtii nu se retine ca a accepta sa fii propus ca ministru este o activitate ea insasi politica, asa cum a sustinut sau lasat sa se inteleaga, in mod repetat, doamna judecator Chis.
Dupa ce face in mod repetat trimitere la aceasta decizie a CCR, ca fundament al intregii sale argumentatii, doamna judecator Chis admite ca, de fapt, Curtea nu a avut in vedere situatia anterioara numirii in functie in cadrul unor altor puteri, cu urmatoarea justificare: „pentru ca nu-si putea imagina judecatorul constitutional ca se poate intampla o astfel de situatie, probabil, si nu are cum sa faca referire la ea. Probabil daca se va merge in instanta, in functie de decizia pe care o adoptam noi, intr-o exceptie de neconstitutionalitate sau intr-o alta procedura, s-ar putea sa ne si explice Curtea Constitutionala ce parere are intr-o astfel de situatie.”
Pe scurt, un judecator membru CSM, doamna Andrea Chis, cere sesizarea Inspectiei Judiciare bazandu-se pe o decizie CCR ale carei considerente, ea insasi admite, nu au vizat situatia acceptarii mandatului de ministru al justitiei, adica situatia in care ma aflam”, a scris, într-o lungă postare pe Facebook, Dana Gîrbovan.
Aceasta mai susține că „este inadmisibil ca doamna judecator sa faca astfel de afirmatii fara sa citeze sursa”.
„Asadar, doamna judecator Chis, ce jurnalist a facut astfel de afirmatii despre mine, in ce ziar si cand?”, este întrebarea pe care Dana Gârbovan i-o adresează judecătoarei Chiș.
Reacția din CSM a judecătoarei Andrea Chiș a venit după ce în spațiul public au apărut mai multe informații care arătau, pe surse, că ar fi existat o negociere între Florin Iordache și Dana Gârbovan, la casa primului. Oficial, Iordache s-a arătat revoltat de respingerea propunerii de către președintele Iohannis.
În ședința de marți a CSM s-a decis și acceptarea cererii de retragere a demisiei Danei Gîrbovan din magistratură.
Dana Gîrbovan îi răspunde judecătoarei Andrea Chiș după ce aceasta a cerut sesizarea Inspecției Judiciare: Nicăieri în decizia CCR nu se reține că a accepta să fii propus ca ministru este o activitate ea însăși politică