Cu prilejul unui Nou An evreiesc (Rosh HaShana), comunitatea evreilor din București a organizat sâmbăta trecută o nouă ediție a Nopții Sinagogilor Deschise. Patru sinagogi bucureştene – Templul Coral, Sinagoga Mare, Templul Unirea Sfântă, Sinagoga Yeshua Tova – și-au deschis porțile până târziu în noapte pentru cei care au dorit să afle despre tradițiile comunității evreiești.
Bucureștenii au avut ocazia să descopere lumea Sinagogilor, într-o atmosferă prietenoasă, să cunoscă o parte din istoria lor tragică dar și să se familiarizeze cu o cultură vastă prin proiecţii de scurtmetraje şi documentare, organizarea unor recitaluri de muzică, vernisarea unor expoziţii sau prin intermediul unor întâlniri cu prim rabinul Rafael Shaffer.
Templul Coral a fost neîncăpător pentru vizitatorii curioși iar prelegerile pline de tâlc ale prim rabinului Rafael Shaffer despre Tora, cartea sacră a evreilor dar și despre principalele sărbători ale lumii evreiești au captat toată atenția.
La finalul evenimentului, prim rabinul României Rafael Shaffer a oferit mai multe detalii pentru B1TV.RO despre semnificația Nopții Sinagogilor Deschise dar și despre statutul comunității evreiești:
“E foarte important să fim cunoscuți. De cel pe care nu îl cunoști îți este frică, de cel pe care nu îl cunoști în mod natural ai o repulsie. Când intri în casa unui om și vezi că este om ca toți ceilalți are și el obiceiurile lui. Atunci parcă te simți mai puțin străin față de el. Nu aș spune neapărat că urmărim o familiarizare în detaliu cu obiceiurile noastre. Până acolo ne dorim să fim în sfera cunoscută măcar. Nu căutăm ca toate tradițiile noastre să fie cunoscute, dar dorim ca mulți oameni să cunoscă măcar câte ceva despre noi. Nu contează concret ce anume sau ce informație, dar să poată să spună, am fost măcar o dată la evrei, am fost în casa lor”.
Întrebat de reporterul B1TV.RO dacă societatea românească a devenit mai deschisă și dornică să cunoască mai multe despre comunitatea evreiască, prim rabinul Rafael Shaffer a spus:
“A întreba despre societatea la modul general, este foarte greu de răspuns. Ce pot să vă spun este că eu văd mulți oameni care vin și se interesează. Cei care păstrează poate o reticiență nu vin. Dar nu pot să îmi fac o impresie generală. Însă atmosfera este una plăcută, liniștitoare și nu numai la acest eveniment.
Eu de exemplu port haina aceasta, se vede de la o poștă că sunt evreu și timp de 12 ani pot număra pe degete de câte ori m-am confruntat cu exprimări neplăcute. Nu spun că ele nu au fost, dar le pot număra pe degete. Și am călătorit foarte mult prin țară, cu mașină, cu trenul, cu maxi-taxi, cu orice mijloc, ziua, noaptea și de regulă am găsit o atitudine prietenoasă”.
Pe de altă parte, acesta spune că antisemitismul este încă prezent în România și comunitatea evreiască se confruntă cu astfel de comportamente:
“Da, este încă prezent. Apare pe internet. Eu nu urmăresc aceste postări, dar știu că ele există iar ceea ce se întâmplă în spațiul virtual coboară și în spațiul real. Există aceste elemente. Ele există vădit și îmi închipui că există și ascuns. Din experiența mea ca om, eu personal m-am lovit de puține astfel de atitudini”.
Prim rabinul Rafael Shaffer precizează că prin măsuri preventive pot fi stopate astfel de atitudini:
“Asta este natura umană. A combate nu îmi place cuvântul pentru că sună violent. Prefer să numesc măsuri preventive și acest eveniment, Noaptea Sinagogilor Deschise, este și o măsură preventivă. Ea nu acționează numai asupra celor care reușesc să vină la București sau în celelalte comunități din țară unde au loc evenimente similare, ci însuși faptul că vezi anunțul că sinagoga este deschisă, chiar dacă nu reușești să te deplasezi personal, primești senzația de deschis”.