Pensionarea anticipată în 2026. Regulile care se aplică românilor care vor să se retragă din activitate
Pensionarea anticipată este reglementată prin legea pensiilor care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2024. Conform reglementărilor retragerea anticipată din activitate poate fi solicitată în anumite condiții.
Regulile după care se face pensionarea anticipată
Legea pensiilor prevede că pensionarea anticipată poate fi cerută cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de retragere. Conform reglementărilor în vigoare, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât și pentru femei. În cazul femeilor, această limită va fi atinsă abia în 2035. Reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi cumulată cu nici o altă reducere reglementată de diferite acte normative.
Beneficiază de acest drept, respectiv, pensia anticipată, doar lucrătorii care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv (35 de ani) și cei care au depășit acest stagiu cu până la cinci ani. Prin comparație, legea anterioară, nr. 263/2010, făcea referire la depășirea stagiului complet de cotizare cu cel puțin opt ani.
Din legea în vigoare a fost eliminată prevederea privind acordarea pensiei anticipate fără penalizări. Astfel, că drepturile financiare la care au dreptul pensionarii anticipați sunt mai reduse pentru fiecare lună de anticipare.
La stabilirea stagiului complet de cotizare contributiv, necesar acordării pensiei anticipate, nu se iau în calcul perioadele în care persoana a fost asigurată în baza unui contract de asigurare încheiat după data de 1 ianuarie 2018: Este vorba despre mecanismul de cumpărare a vechimii.
Cum se stabilește valoarea pensiei anticipate?
Legea prevede că la pensionarea anticipată valoarea drepturilor bănești se stabilește prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.
- Pentru un stagiu realizat de mai puțin de un an peste stagiul complet, de 35 de ani, pensia este diminuată, pentru fiecare lună de anticipare, cu 0,40%;
- Pentru un stagiu realizat cuprins între un an și doi ani peste stagiul complet, de 35 de ani, pensia este diminuată, pentru fiecare lună de anticipare, cu 0,35%;
- Pentru un stagiu realizat cuprins între doi şi trei ani peste stagiul complet, de 35 de ani, pensia este diminuată, pentru fiecare lună de anticipare, cu 0,30%;
- Pentru un stagiu realizat cuprins între trei şi patru ani peste stagiul complet, de 35 de ani, pensia este diminuată, pentru fiecare lună de anticipare, cu 0,25%;
- Pentru un stagiu realizat cuprins între patru şi cinci ani peste stagiul complet, de 35 de ani, pensia este diminuată, pentru fiecare lună de anticipare, cu 0,20%.
Ce se întâmpă cu pensionarea anticipată după atingerea limitei de vârstă?
Legea prevede că, după îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă.
Odată ce au fost depășite restricțiile care permit pensionarea anticipată, drepturile se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate, precum și prin adăugarea perioadelor acoperite de contracte voluntare pentru cumpărarea de vechime pentru pensie.
În cazul diminuării capacității de muncă, beneficiarul unei pensii anticipate poate opta pentru pensie de invaliditate.