Poveştile din spatele celor mai frumoase tradiţii de Crăciun: „În satul tradiţional românesc se simţea existenţa unui duh al sărbătorii”

Sărbătoarea Crăciunului este unul dintre cele mai frumoase și mai importante evenimente care au loc în fiecare an. În România, există mai multe tradiții și obiceiuri, transmise din generație în generație.

Poveştile din spatele celor mai frumoase tradiţii de Crăciun

Etnografa Angela Paveliuc Olariu, fostă directoare a Muzeului Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc în perioada 1964-1968, a vorbit despre una dintre cele mai de preţ bogăţii ale tării: tradiţia.

Aceasta explică semnificaţia pe care o avea „duhul sărbătorii”, cunoscut astăzi, mai comercial, ca „spiritul Crăciunului”, potrivit adevarul.ro.

Eveniment - 12 dec, 21:08

Bonusul de Crăciun. Vești bune pentru acești angajați din România. Câţi bani vor primi la final de an

„În primul rând, în satul tradiţional românesc se simţea existenţa unui duh al sărbătorii. Persoanele mai tinere îl numesc astăzi «spiritul Crăciunului». Începând de la sărbătoarea de Sfântul Nicolae, în satul românesc exista o anume vibraţie, un semn lăuntric pentru fiecare dintre membrii comunităţii, indiferent de vârstă.

Eu, ca etnograf, mergeam şi făceam tot felul de cercetări în diferite zone ale României. De fiecare dată, găseam persoane mai în vârstă care îmi spuneau: «Ştii dumneata că în perioada aceasta a Crăciunului cerurile sunt deschise?». Am aflat de la bătrâni că acest aspect era perceput ca ceva ce face ca toate urările pe care colindătorii le spun la ferestrele caselor să fie auzite de către Dumnezeu şi, totodată, ele să se îndeplinească mai repede”, a explicat Angela Paveliuc-Olariu.

Se pare că pentru locuitorii satului tradiţional de altădată postul Crăciunului era perceput nu numai ca un post al mâncării, ci şi al faptelor.

„De aceea, se spune că oamenii trebuie să aibă grijă de sufletul lor – să fie mai buni, să facă o faptă bună, să fie mai atenţi şi cu ceea ce pun pe masă. Postul faptelor conta foarte mult, iar să ai puterea de a ierta era o condiţie principală. De fiecare dată îmi aminteau bătrânii de asta. Desigur, se adăugau împărtăşania şi spovedania. Aceasta era perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă”, a spus etnografa.

De asemenea, se spune că în unele părţi spiritele celor morţi revin pe pământ în această perioadă.

„Din acest motiv trebuie să existe pe vatra casei – loc care era considerat ca un fel de altar al locuinţei – o buturugă care să ardă, iar jarul să nu se stingă niciodată. Eu am văzut în cercetările etnografice, undeva în Darabani, judeţul Botoşani, pe vatra casei unui bătrân un butuc destul de mărişor. Şi bătrânul mi-a spus că trebuie să ţină lemnul aprins până după Sfântul Ion, pentru că pe măsură ce ne apropiem de Crăciun, cu atât zilele devin tot mai scurte, nopţile tot mai lungi, iar soarele este mai zgârcit cu apariţia lui pe cer”, a adaugat aceasta.

Potrivit etnografei, împodobirea bradului este un obicei foarte nou. Acesta a fost „importat” din Germania în curţile boierilor români, urmând ca mai apoi să pătrundă şi în casele din satul tradiţional.

„Dacă ne referim la brad, putem să vedem în el acel pom al vieţii. Acum este adus în casă, dar înainte era nelipsit din ritualuri ce ţineau de naştere, de căsătorie şi de moarte. Deci, iată, transferul acestui arbore veşnic verde în casa omului sub forma unui pom de Crăciun.

La început, darurile erau extrem de modeste, confecţionate manual. Mere învelite în hârtie creponată sau nuci învelite cu ceva strălucitor. Ăsta era bradul de altădată, acum arată altfel”, conchide etnografa Angela Paveliuc-Olariu, potrivit sursei citate.