Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, a fost surprins în momentul în care ieșea de la saună și de la masaj, din clubul Pandurii Târgu Jiu, instituție finanțată din bani publici.
Întrebat dacă nu cumva se află în timpul programului, bărbatul a replicat că „condiția fizică și pregătirea fizică ca să muncești intră în timpul programului”, scrie digi24.ro.
„Eu mă duc la masaj ca să fiu limpede la minte. Am fost acolo în timpul programului și pe teritoriul județului Gorj”, a reacționat Călinoiu când i s-a adus în vedere că folosește mașina de serviciu.
Referitor la faptul că acolo merg doar sportivii clubului, Călinoiu a răspuns scurt – „Exclus!”.
În schimb, președintele CS Pandurii Târgu Jiu a susținut că „este membru A.G.A. şi are un contact permanent cu noi. Dacă nouă ne face plăcere să-l invităm pe dânsul sau pe domnul Ciurel sau pe primarul oraşului să facă sau să vadă aparatura, nu e nicio problemă. Dacă o foloseşte frecvent, aici este de stabilit şi am să am şi eu o discuţie şi cu dânsul şi cu cei de la club, să văd ce s-a întâmplat”.