Radu Banciu a vorbit în ediția de luni a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre readucerea lui Sorin Oprescu în Arestul Central al Capitalei, după ce a fost supus coronarografii, o tehnică radiologică minim invazivă pentru vizualizarea arterelor inimii, după ce în ultimele zile a acuzat mai multe probleme de sănătate.
„Lovitură cruntă pentru Oprescu, tot din vina justiției, a cărui stare de sănătate este excepțională. Se pare că l-ar aduce înapoi în arest, au spus medicii după ce l-au consultat un pic. Se pare că vestitul caz Brănișteanu i-a făcut pe medici mai circumspecți decât ne așteptam noi. Mă gândeam că vor mai trage de timp încă o săptămână, să spună că pacientul are probleme și nu pot interveni pentru a-i face teste, cum s-a procedat în cazul ca în cazul lui Năsase, după care medicul din cazul său care s-a fofilat, a tras chiulul, a fost apoi condamnat definitiv de instanță la un an cu suspendare”, este de părere realizatorul.
„Medicii lui Oprescu, chiar dacă a păstorit acest Spital Universitar de Urgență, n-au mai făcut acest lucru, și se pare, că după testarea vaselor sangvine îl vor trimite înpoi în arestul Poliției Capitale. Așa cum bănuiam, Oprescu e apt să-și continue viața în arest, fiind sănătos tun, având doar problemele legate de diabet. Nu necesită nicio operație urgentă, așa cum au făcut toți lașii acestei țări care au ajuns la furat și i-au dus cu duba. (…) Te-au prins la furat, asumă-ți, nu fă pe lașul. Oprescu nu e un exemplu bun nici pentru meseria de hoț”, mai adaugă acesta.
Acesta mai adaugă că lașitatea lui Oprescu este o rușine pentru întreaga breaslă a „hoților”.
„Pentru toți hoții, ce înfrângere. Cum să te consideri coleg de breaslă cu Oprescu? Există hoți de multe categorii, care au făcut din meseria asta o artă. Cu toții i-am invidiat. Cum să te înfrățești cu un asemenea om, care a furat cât a putut, făcând o religie din hoției. Mureai cu demnitate pe cimentul din arest și, într-adevăr, ai fi fost glorios. Ar fi fost un precetent prin care niciun hoț din România n-ar mai fi fost arestat”, a adăugat realizatorul.