Una dintre măsurile radicale pe care Guvernul Cîțu le pregătește pentru a acoperi găurile de la buget apărute pe fondul crizei sanitare este verificarea și tăierea sporurilor nejustificate pe care le primesc angajații din sectorul public.
În acest moment există peste 50 de sporuri în sistemul bugetar, unele categorii de funcționari ajungând să adauge la salariile pe care le primec lunar venituri uriașe, nu pe baza unor criterii de performanță, ci pe baza unor pretexte aberante. Pentru unii funcționari sporurile reprezintă chiar o dublare mascată a salariilor.
Așa se face că mulți bugetari, deși își defășoară mare parte din activitate în birouri și au trecute în fișa postului doar activități care vizează gestionarea documentelor, primesc spor pentru condiții periculoase de muncă, așa cum se întâmplă în cazul angajaților de la Consiliul Concurenței sau de la Curtea de Conturi. Pe baza acestui pretext aceștia primesc lunar compensații între 15%-20% din salarii. Inclusiv bugetarii din domeniul cultural primesc un spor de 15% pentru condiții grele de muncă, deși nimic din fișa postului nu pare să indice acest lucru.
Alți funcționari primesc sporuri de 25% pentru confidențialitatea informațiilor, în ciuda faptului că aceasta reprezintă una dintre obligațiile de bază. Este cazul angajaților de la Consiliul Concurenței, Oficiul de Prevenire și Combatare a Spălării Banilor sau ANI.
O altă anomalie este cea care îi vizează pe judecătorii de la Curtea Constituțională. Aceștia beneficiază și ei de mai multe sporuri – pentru condiții grele, vătămătoare sau periculoase, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică sau spor pentru păstrarea confidențialității.
Fiecare judecător alCurţii Constituţionaleprimeşte lunar două sporuri: Primul se numeşte spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi este de 5.660 de lei, brut. Al doilea, în valoare de 4.390 de lei, se numeşte spor pentru muncă în condiţii vătămătoare în care, din nou, este inclusă suprasolicitarea neuropsihică.
Așa se face că Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, ales în 2013 după două mandate de deputat din partea PSD este unul dintre cei mai bine plătiți bugetari. Fostul procuror în Capitală, în perioada 1967 – 1974 a încasat anul precedent suma de 293.590 de lei care însumează salariul de judecător și indemnizația de președinte, 454.068 de lei pensie, 54.612 de lei indemnizația de profesor și o altă indemnizație de fost parlamentar 75.396 de lei, plus 12.650 lei diferențe salariale.
Pentru condiții de muncă vătămătoare, personalului Curții de Conturi i se acordă un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Totodată, personalul de specialitate din cadrul Curții de Conturi, care prin natura muncii de control și audit are acces la documente și informații care, potrivit legii, sunt clasificate, beneficiază de un spor de până la 25% acordat pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate. Așadar, unii angajați pot adăuga lunar la salariu un spor de 40%. Președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, a ajuns să câștige anual din salarii și sporuri 328.836 lei.
Angajații de la instituția Avocatului Poporului primesc spor pentru că petrec mult timp în fața calculatorului, lucrează în praf, dar și pentru că pe birouri se găsesc diverse bacterii. Un director primește lunar 2.500 de lei în plus pe lângă salariu, un șef de serviciu ia 1.600 de lei, în timp ce un consilier primește 1.350 de lei în plus la salariu.
Există și sporuri pentru angajații din Parlament. Potrivit legislației în vigoare, aceștia primesc un spor de 15 % din salariu pentrucondiţii vătămătoare.Care sunt mai exact pericolele la care se supun?
Explicația găsită constă în undele electromagneticecare se propagă prin clădire. Pentru același lucru sporul şefilor ajunge să fie şi de opt ori mai mare faţă de al angajaţilor de rând. Un secretar general încasează unspor lunar de 3.030 de lei. Cel mai mic spor îl ia un muncitor necalificat: 285 de lei, chiar dacă lucrează în aceeaşi clădire.
Sporuri generoase primesc și angajații TAROM, în ciuda pierderilor pe care compania le-a suferit în ultima perioadă.
Munca pe timp de noapte e răsplătită cu spor de 30% din salariul de încadrare; angajaţii care lucrează sistematic peste program au spor de 25% din salariul de încadrare;
Majoritatea salariaţilor Tarom iau tichete de masă, în vreme ce restul angajaţilor primesc alimentaţie de protecţie şi întărire a organismului.
-Spor de vechime, cuprins între 5% şi 25% din salariul de bază, funcţie de vechimea în muncă;
– Spor pentru condiţii nocive, în cuantum de 10% din salariul de încadrare lunar negociat minim pe companie;
– Spor pentru muncă în timpul nopţii, de 30% din salariile de încadrare lunare negociate ale salariaţilor din compartimentele şi departamentele cu program continuu. Se acordă pentru orele lucrate în intervalul orar 22.00 – 06.00. Sporul pentru lucru în timpul nopţii este inclus în cuantumul indemnizaţiei orare de zbor pe timp de noapte pentru personalul aeronavigant.
– Spor pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru, în cuantum de 25% din salariul de încadrare lunar negociat.
– Spor de degivrare – acordat timp de cinci luni pe perioada de iarnă. Îl primeşte personalul încadrat la Direcţia Operaţiuni Sol care are licenţă de degivrare.
Personalul din anumite Instituții guvernamentale nu beneficiază doar de sporul pentru muncă în condiții vătămătoare, sau de sporul pentru titlul de doctor, ci beneficiază și de sporuri pentru că lucrează în echipele de implementare a proiectelor europene finanțate din fonduri europene nerambursabile.
a) până la 20 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 10%;
b) între 21-40 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 20%;
c) între 41-60 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 30%;
d) între 61-80 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 40%;
e) peste 80 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 50%.
Aceste ore plătite suplimentar sunt lucrate în timpul de lucru care este deja plătit cu salariul de bază.
Exemplificare: un consilier superior gradul IV are salariul de bază 10. 115 lei, spor de conditii vătămătoare 1.517 lei, la care se adaugă sporul pentru că lucrează în echipele de implementare pe proiecte europene (care poate fi până la 50% din salariul de bază). Dacă mai are si titlul de doctor mai primeste un spor. Mai primeste indemnizatie de vacanță si indemnnizație de hrană.
Redăm mai jos o parte din sporurile pe care le primesc angajații din administrație în funcție de domeniile în care activează:
Sporurile din Justiție și de la Curtea Constituțională:
15% condiții grele, vătămătoare sau periculoase
25% risc și suprasolicitare neuropsihică
5% păstrarea confidențialității
15% titlul științific de doctor sau doctor docent
20% judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate sau alte categorii de personal, delegate sau detașate sau care își desfășoară activitatea în sistemul penitenciar
Aceste categorii beneficiază și de majorarea indemnizației în funcție de vechime:
de la 3 la 5 ani – 10%
de la 5 la 10 ani – 15%
de la 10 la 15 ani – 20%
de la 15 la 20 de ani – 25%
peste 20 de ani – 30%
Sporuri acordate angajaților din administrația centrală, potrivit datelor prezentate de fostul ministru al Muncii:
condiții periculoase sau vătămătoare – 15% (pentru personalul contractual din administrația publică)
spor pentru izolare – 20% – pentru personalul contractual din administrația publică, încadrat în anumite instituții)
spor pentru izolare – 20% (personal contractual din administrația publică locală cu locul de muncă în localitățile din Rezervația Biosferei Delta Dunării)
15% pentru personalul de specialitate implicat în procesul legalislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, serviciilor Parlamentului, Consiliului Legislativ și Administrației Prezidențiale)
15% pentru complexitatea muncii (funcționarii din aparatul ministerelor Finanțelor, Muncii, Mediului, Dezvoltării, Fondurilor Europene, Sănătății, Educației, CNAS și din instituțiile subordonate, funcționarii din Administrația Prezidențială, SGG, ministerelor Apelor și Justiției, ANRP, Agenția de Achiziții Pilice, funcționarii publici parlamentari, funcționarii din instituțiile din subordinea ministerelor mediului, Sănătății, Educației, Muncii, Agenția de Cadastru și ANI)
10% pentru complexitatea muncii (Consiliul Concurenței, Oficiul de Prevenire și Combatare a Spălării Banilor)
20% spor de izolare pentru personalul din Administrația Rezervației Biosfererei Delta Dunării
15% spor pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate (Consiliul Concurenței, Oficiul de Prevenire și Combatare a Spălării Banilor, ANI)
25% spor pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate (Consiliul Concurenței, Oficiul de Prevenire și Combatare a Spălării Banilor, ANI
15% spor de condiții vătămătoare de muncă (Consiliul Concurenței, Curtea de Conturi)
35% pentru condiții deosebite de muncă vătămătoare / periculoase (instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor)
75% spor pentru condiții deosebit de periculoase precum TBC, bruceloză, gripă aviară, febră aftoasă (instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor)
100% pentru munca în zilele de repaos/sărbători legale (în instituțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor)
12,5% – pentru activitatea în structurile de inspecție și control (în instituțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor)
10% pentru antrenorii cu studii superioare (în unitățile sportive)
Sporurile bugetarilor din sectorul cultural:
15% pentru condiții periculoase sau vătămătoare
15% condiții grele
50% asigurare cazare (managerul care nu își are domiciliul în localitatea în care își are sediul instituția)
Sporuri pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate din venituri proprii subordonate Guvernului sau aflate sub control parlamentar:
15% pentru condiții periculoase sau vătămătoare
15% pentru condiții grele de muncă
20% pentru personalul care lucrează în zone izolate unde atragerea personalului se face cu greutate
15% pentru consemn la domiciliu
20% pentru siguranța navigației, siguranța feroviară, rutieră și aeronautică
Diplomație și Ministerul Afacerilor Externe – o parte din sporuri:
15% la data acordării autorizației de acces la informații clasificate, eliberrată în condițiile legii
15% pentru personalul care lucrează cu cifrul de stat
15% condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase
20% pentru personalul care lucrează în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate
5% pentru personalul încadrat pe funcția de ministru-consilier sau ministru plenipotențiar sau consul general de carieră când se află în misiune permanentă în străinătate
10% pentru personalul încadrat pe funcția de consilier diplomatic când se află în misiune permanentă în străinătate
15% pentru personalul încadrat pe funcția de secretar I, II sau III, consul ori viceconsul când se află în misiune permanentă în străinătate
10% indemnizație lunară pentru șefii de misiune acreditați în mai multe state (misiune permanentă în străinătate)
5% pentru îndeplinirea atribuțiilor de prim-colaborator (misiune permanentă în străinătate)
25% din salariul lunar în valută al soțului/soției pentru soția/soțul neîncadrată/neîncadrat pe timpul cât aceasta/acesta se află în întreținere permanentă în străinătate