Transportatorii amenință cu proteste: Taxa de drum crește de 6 ori, conform condițiilor din PNRR

Transportatorii amenință cu proteste: Taxa de drum crește de 6 ori, conform condițiilor din PNRR
Sursa foto: Profimedia

Transportatorii amenință cu blocaje în trafic, nemulțumiți de costul rovinietelor care ar putea crește de câteva ori din cauza transpunerii în lege a unor condiții impuse de PNRR. Transportatorii avertizează că vor exista costuri și de 15 ori pentru transporturile de marfă. Cel care va fi cel mai afectat este consumatorul final pentru că aceste creșteri se vor regăsi în prețurile de la raft.

Amenințările lansate de transportatori

Ministerul Transporturilor vrea ca din 2026 să schimbe formula de calcul pentru taxa de drum, așa cum și-a asumat prin PNRR, potrivit economedia.

Noua taxă de drum prevede, potrivit simulărilor prezentate încă din martie, o creștere de peste 500% a taxei pentru camioane, de la 1.210 euro în prezent la 7.050 euro din 2026 pentru parcurs 100% pe autostradă.

Practic, TollRO se va achita în funcție de distanța parcursă și norma de poluare, în prezent fiind calculată în funcție de perioadă. Noul sistem de taxare pentru autoturisme și camioane este jalon în PNRR conform principiului „poluatorul plătește”, iar finanțarea europeană pentru construirea autostrăzilor (A1, A3, A7 și A8) este condiționată de respectarea jalonului.

Niște simulări de cost prezentate de autorități arată scumpiri și de șase ori. Transportatorii spun că impunerea unor taxe de șase ori mai mari va duce la faliment și va distruge economia.

Simulările realizate de Ministerul Transporturilor arată că taxa de drum ar putea crește de la 1200 de euro cât este acum la 7050 de euro în 2026 și până la 16.000 de euro în 2035, în condițiile în care camionul respectiv parcurge 100.000 de kilometri pe an și are norma de poluare Euro 6.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`