Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, a declarat, vineri, că președintele rus Vladimir Putin vizează nu doar acapararea Ucrainei, ci și schimbarea unor parametri ai arhitecturii de securitate în Europa. NATO, însă, a dat un răspuns pe măsură, a continuat Aurescu. Ministrul mai spus că România e „foarte bine protejată” de garanțiile de securitate ale NATO și, în opinia sa, Moscova nu-și poate permite să atace vreun membru al alianței.
„Dacă ne uităm la propunerile pe care Rusia le-a făcut în decembrie, pentru că a existat un set de propuneri, două tratate care au fost propuse spre a fi încheiate de SUA și de NATO, vedem acolo care sunt intențiile Rusiei.
Pe de o parte, e intenția de controla Ucraina, dar pe de altă parte, așa cum se vede și din acțiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu încălcarea flagrantă a dreptului internațional, e vorba despre încercarea de a pune sub semnul întrebării niște parametri importanți ai arhitecturii de securitate europene. Acestea sunt obiectivele pe care rusia și Vladimir Putin le-au avut în vedere”, a declarat Bogdan Aurescu, la Antena 3.
„Iar răspunsul nostru a fost pe măsură”, a mai spus ministrul de Externe, puncând că „ajutând Ucraina, ne ajutăm propria securitate”.
Aurescu a mai afirmat că România e „foarte bine protejată” de garanțiile de securitate ale NATO.
Ministrul a precizat, totodată, că nu crede că Moscova „își poate permite” să atace un stat membru al alianței nord-atlantice.