Bulgaria se opune începerii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Macedoniei de Nord

Bulgaria se opune începerii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Macedoniei de Nord
Foto: Premierul bulgar, Boiko Borisov (sursă: Facebook)

Bulgaria intenționează să blocheze începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Macedoniei de Nord. Potrivit unui anunț al ministrului bulgar de Externe, Ekaterina Zaharieva, cele două state nu şi-au rezolvat încă disputele legate de istorie şi limbă, transmite Reuters.

De ce nu vrea Bulgaria ca Macedonia de Nord să înceapă negocierile de aderare la UE

”Bulgaria spune nu începerii negocierilor, nu spunem nu aderării Macedoniei la UE”, a declarat duminică Zaharieva postului de televiziune BTV.

Aceasta a arătat că Macedonia de Nord nu respectă tratatul de prietenie semnat de cele două ţări balcanice în 2017 şi are politici bazate pe urmă faţă de Bulgaria.

Declarațiile sale au loc în contextul în care miniştrii Afacerilor Europene din UE urmează să discute despre lansarea negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord pe 17 noiembrie. Dacă una dintre ţări votează împotriva cadrului negocierilor, discuţiile de aderare nu pot fi lansate în mod oficial.

Sofia doreşte ca ţara vecină să recunoască faptul că naţiunea şi limba ei au rădăcini bulgare şi doreşte ca aceasta să pună capăt retoricii anti-bulgare. Skopje spune că identitatea şi limbajul său nu sunt deschise discuţiei.

În pofida discuţiilor de luna trecută, la care a participat şi Germania, care speră ca negocierile cu Macedonia de Nord să poată începe în timp ce Berlinul deţine preşedinţia rotativă a UE, până la sfârşitul anului, vecinii balcanici nu au ajuns încă la un acord.

”Nimeni nu le contestă dreptul de a-şi autodefini naţiunea şi de a-şi numi limba aşa cum le place. Dar nu putem fi de acord că acest drept se va baza pe ura, furtul istoriei şi negarea Bulgariei ”, a spus Zaharieva.

Situația politică din Macedonia de Nord

La alegerile legislative din iunie, social-democrații din Macedonia de Nord au obținut o victorie la limită asupra taberei naţionaliste, cu 46 din cele 120 de locuri ale Parlamentului.

A fost primul scrutin după ce Guvernul Zaev a adăugat termenul „de Nord” la numele ţării, pentru a soluționa un vechi conflict cu Grecia și pentru a deschide astfel calea spre aderarea țării sale la Uniunea Europeană și la NATO.

Parlamentul Macedoniei de Nord a aprobat acordul de coaliție dintre social-democrați și principalul partid al albanezilor din ţară, DUI, astfel încât Zoran Zaev a fost reconfirmat în funcția de prim-ministru al acestei țări.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`