Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Cumnatul lui Dodon, care în timpul unei percheziții ar fi fost surprins de anchetatori în timp ce mânca un document-probă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Petru Iarmaliuc, procurorul de caz, a anunțat că va contesta decizia instanţei deoarece Dodon ar putea astfel să comunice cu alte persoane vizate în dosar, informează Radio Chişinău.
Iarmaliuc a mai spus că fostul președinte ar fi încercat să plece din țară.
În schimb, fostul lider al Partidului Socialiştilor a declarat că dosarul e unul politic și realizat la comanda actualei președinte a țării, Maia Sandu, care vrea să distragă atenția populației de la adevăratele probleme.
Igor Dodon fusese inițial reținut pentru 72 de ore la capătul unor percheziții la domiciului său care au durat mai bine de 10 ore. În timpul percheziției, în fața reședinței sale s-au strâns mai multe persoane pentru a sărbători momentul. Un bărbat chiar a venit cu două sticle de șampanie.
„Nu 72 de ore să fie închis, dar 72 de ani. Copiii lui unde se odihnesc, dar copiii mei? Ne-a promis că ne întoarce miliardul”, a afirmat o femeie venită și ea să vadă ce se întâmplă.
În schimb, socialiștii au protestat în fața Parlamentului de la Chișinău. Ei au scandat „Dodon suntem cu tine”, „Libertatea lui Dodon”. „Jos, Maia Sandu”.
Politicienii pro-ruși s-au plâns apoi șefului Delegației UE la Chișinău.
Fostul lider al Partidului Socialiştilor e suspectat de corupţie pasivă, acceptarea finanţării formaţiunii sale politice de către o organizaţie criminală, trădare de ţară şi îmbogăţire ilicită.