Ministrul britanic al forțelor armate susține că este „total legitim ca Ucraina să vizeze ținte din interiorul Rusiei”

Ministrul britanic al forțelor armate susține că este „total legitim ca Ucraina să vizeze ținte din interiorul Rusiei”
Ministrul britanic al forțelor armate susține că este „total legitim ca Ucraina să vizeze ținte din interiorul Rusiei”. Sursa Foto: Twitter/@InspGadgetBlogs

Marți, James Heappey ministrul britanic al forțelor armate a transmis că, din punctul său de vedere, atacurile Ucrainei asupra unor ținte de pe teritoriul Rusiei sunt total legitime, potrivit The Guradian.

Ministrul Marii Britanii: „complet legitim” ca Ucraina să atace ținte din Rusia

„Realitatea este că Ucraina era o țară suverană care trăia în pace, între granițele sale, când o altă țară a decis să violeze aceste granițe și să aducă aici 130.000 de soldați”, a comentat demnitarul de la Londra într-un interviu citat de presa britanică.

„Acest lucru a declanșat un război între Ucraina și Rusia, iar, într-un război, Ucraina trebuie să lovească dușmanul pe teritoriul său, să atace liniile logistice, proviziile de combustibil, depozitele de armament. Face parte din război”, a mai comentat el.

Ministrul Marii Britanii a mai adăugat că este „total legitim ca Ucraina să vizeze ținte din interiorul Rusiei” pentru a perturba armata lui Vladimir Putin din punct de vedere logistic. Altminteri, situația ar duce la și mai mulți morți și la un „carnagiu” pe teritoriul Ucrainei.

Rusia a acuzat Ucraina că a tras în ținte din regiunile Belgorod și Bryansk, iar ieri a susținut că a doborât două drone ucrainene care survolau regiunea Kursk. Toate cele trei regiuni rusești se învecinează cu Ucraina la est.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`