O nouă condamnare în cazul asediului de la Capitoliu: Cât timp va petrece în spatele gratiilor unul dintre cei mai violenți protestatari

O nouă condamnare în cazul asediului de la Capitoliu: Cât timp va petrece în spatele gratiilor unul dintre cei mai violenți protestatari
Imagine din 6 ianuarie 2021, de la atacul din Capitoliul SUA. Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Mark Finkenstaedt

Sentință grea pentru unul dintre cei mai violenți atacatori de la Capitoliu. David Nicholas Dempsey a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru asaltul de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021.

Potrivit rechizitoriului, Dempsey a utilizat arme improvizate și a manifestat o violență extremă. Acesta s-a urcat pe alți protestatari, folosindu-i ca „schele umane” pentru a ajunge la ofițerii care păzeau intrarea. A rănit cel puțin doi polițiști, într-un mod extrem de grav. Judecătorul a subliniat că Dempsey, un apropiat al lui Donald Trump, a fost un participant activ și violent, nu doar prins în haos.

În timpul revoltelor, Dempsey a atacat și alți protestatari care încercau să-l dezarmeze, demonstrând un nivel înalt de agresivitate. În fața instanței, a admis că comportamentul său a fost „reprobabil” și a cerut scuze ofițerilor agresați.

Peste 1,400 de persoane au fost inculpate în acest dosar, cu peste 900 de condamnații, majoritatea primind închisoare. Cea mai mare pedeapsă, de 22 de ani, a fost acordată lui Enrique Tarrio, fost lider al grupului Proud Boys.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:41 - Primăria Capitalei, decizie care vizează proprietarii mașinilor hibrid. „A fost frumos cât a fost”
20:38 - Studenții sunt revoltați că ar putea da examen scris la licență. „Nu mi se pare deloc corect”
20:10 - Reacțiile șoferilor români după ce au aflat de aderarea României la Schengen. „Batem şi la pariu”
20:07 - Buzoianu (USR): Avem nevoie de transparență mult mai mare pe datele bugetare, să știm clar dacă avem bani să ne îndeplinim obiectivele. Românii s-au săturat de povești (VIDEO)
20:02 - O localitate renumită pentru vilele de lux este ținta hoților. Acționează chiar dacă știu că poliția este pe urmele lor
19:59 - Ilie Bolojan, despre când ar putea fi organizate alegerile prezidențiale: Ar fi impropriu ca înainte cu două săptâmâni de sărbătorile de Paște să venim noi cu mizeriile lumii politice
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Georgescu, dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad / UPDATE: A fost plasat sub control judiciar, cu obligația de a nu părăsi țara (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar