Recensământul populației din România, care trebuia să se desfăsoare în februarie 2021, va fi amânat până în2022, din cauza riscurilor pe care le presupune colectarea de informații la domiciliu, în contextul pandemiei de COVID-19.
Printre motivele care au dus la amânarea procesului este și faptul că multe persoane sunt în izolare sau în carantină instituționalizată și recenzorii s-ar putea îmbolnăvi ușor,
„Nu era indicat ca în această etapă să mergem, chiar și lao mică parte din populațiesă culegem aceste date pe teren la ușa fiecărei locuințe”, a declarat Andrei Tudorel, președintele Institutului Național de Statistică din România, pentruDigi24.
De anul viitor, datele vor fi colectate și priin intermediul unei platformonline.
În prima etapă, angajații INS, vor colecta datele din diverse surse. În cea de-a doua etapă, locuitoriivor putea accesa o platformă onlineunde vor completa date personale cum ar fi de exemplu religia, iar în mediul rural primăriile îi vor ajuta pe oameni.
În cea de-a treia etapă, persoanele care nu au compeltat datele online vor fi contactate la domiciliu.
„Dacă până acum se apela la formulare scrise și recenzorul completa datele capului gospodăriei, și era o a doua etapă transcriere în baza de date, de data aceasta recenzorul vine cu o tabletă”, a declarat Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt al INS.
Angajațiicare se vor autorecenza vor avea o zi liberă. Pentru a beneficia de aceasta, fiecare angajat în parte va trebui să facă dovada că a participat la recensământ, prin intermediul unui cod de confirmare ce va fi generat la încheierea cu succes a autorecenzării online. Odată prezentată această dovadă necesară, angajatorii vor trebui să le acorde o zi liberă plătită, în termen de cel mult un an.