Ucraina începe consultări cu Statele Unite pe propunerea de pace cu Rusia. Planul lui Trump va fi negociat Elveția
Volodimir Zelenski va trimite o delegație care să discute cu reprezentanții lui Donald Trump despre planul de pace agreat de SUA cu Rusia. Negocierile se vor desfășura în Elveția, după cum a anunțat un oficial ucrainean.
Volodimir Zelenski încearcă să negocieze cu americanii
Ucraina se va întâlni cu reprezentanții Statelor Unite în Elveţia pentru a discuta planul de pace agreat de Donald Trump cu Vladimir Putin. Anunțul a fost făcut de un înalt oficial ucrainean, conform AFP şi Reuters. Volodimir Zelenski a stabilit deja componența delegației ucrainene care va merge în Elveția pentru negocieri cu SUA.
„În zilele următoare, vom lansa consultări în Elveţia între înalţi oficiali ucraineni şi americani cu privire la posibilii parametri ai unui viitor acord de pace”, a transmis Rustem Umerov, şeful Consiliului de Securitate al Ucrainei, înt-o postare pe Facebook.
Potrivit oficialului ucrainean, guvernul de la Kiev va aborda procesul de pace, propus prin planul lui Trump, conform intereselor sale naționale. El a precizat că negocierile din Elveția reprezintă o nouă etapă a dialogului pe care Ucraina îl duce, deja, cu Administrația Trump. Rustem Umerov și-a editat postarea, scoțând din mesajul inițial, o referire la faptul că discuțiile vor avea loc cu participarea „partenerilor europeni”.
„Ucraina abordează acest proces cu o înţelegere clară a intereselor sale. Este vorba de o nouă etapă în dialogul care durează de câteva zile şi care îşi propune în primul rând armonizarea viziunii noastre pentru următorii paşi. (…) Apreciem participarea părţii americane şi disponibilitatea acesteia pentru discuţii substanţiale”, a adăugat el.
Președinția Ucrainei a stabilit componența delegației
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret de înfiinţare a delegaţiei care va merge în Elveția. Este vorba despre delegația ce va fi responsabilă de negocierile cu Statele Unite şi alţi parteneri internaţionali ai Ucrainei, precum şi cu reprezentanţii Rusiei.
Conform decretului, delegaţia va fi condusă de şeful cancelariei prezidenţiale, Andrii Iermak.
Din delegație va face parte Rustem Umerov, şefii serviciilor de securitate şi informaţii, dar și şeful Statului Major General. Va fi o delegaţie în esenţă militară.
Volodimir Zelenski a respins planul lui Trump
Vineri, Volodimir Zelenski a respins planul american menit să pună capăt celor aproape patru ani de război cu Rusia. El a declarat că va încerca să sugereze soluţii alternative Washingtonului. Textul propus de Donald Trump este privit cu îngrijorare la Kiev, deoarece reia mai multe cerinţe majore formulate de Rusia.
Planul include concesii teritoriale din partea Ucrainei şi o reducere a dimensiunii armatei sale. În schimb, oferă garanții de securitate occidentale pentru Kiev. Acestea sunt, însă destul de vagi, specialiștii considerându-le sub nivelul celor primite de Ucraina în 1994, la Budapesta, când și-a cedat asrsenalul nuclear.
Donald Trump şi Vladimir Putin au făcut presiuni asupra lui Volodimir Zelenski pentru a accepta acordul de pace.