Cinci medicamente care au la bază substanţa activă ketoconazol vor fi retrase de pe piaţă, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Anca Cuprariu, citată de Agerpres.
Aceasta a precizat că decizia a fost luată în luna octombrie la nivelul Comisiei Europene pe baza recomandărilor făcute de Agenţia Europeană a Medicamentului şi comitetele de specialitate.
Cuprariu a menţionat că cele 5 medicamente sunt comprimate cu administrare orală care au la bază ketoconazol (antifungic şi antimicotic).
Reprezentanta ANM a subliniat că retragerea acestor medicamente este cauzată de toxicitatea mare şi că pe piaţă există variante de medicamente din clasa azoli cu mai puţină toxicitate şi mult mai eficiente.