Traian Băsescu, ironii la adresa ambasadorului rus: „Fugiți la Parchet, aveți un OZN!”

Publicat: 16 09. 2025, 20:34
captură video B1 TV

Traian Băsescu l-a luat peste picior pe ambasadorul Rusiei la București, după ce Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale. „Ce să zicem domnule ambasador… fugiţi la Parchetul General ca aveţi un OZN”, a transmis Băsescu. Fostul președinte a replicat astfel după ce Ambasada Rusiei la București ne-a ironizat pe subiectul dronei rusești intrate sâmbătă în spațiul nostru aerian, afirmând că Armata Română a descoperit un OZN. De data aceasta, „OZN-ul” rus nu mai e pe cer, ci în instanța de judecată…

Ce mesaj i-a transmis Băsescu ambasadorului rus

„Cum stăm cu aroganţa Domnule Ambasador?

Depozite de arme, lingouri de aur, milioane de dolari, agresivitate şi ameninţări.

Potra, Georgerscu şi mercenarii lor, puşi sub acuzare pentru tentativă de destabilizare a României.

Ce să zicem domnule ambasador… fugiţi la Parchetul General ca aveţi un OZN”, a scris fostul președinte Traian Băsescu, într-o postare pe Facebook.

De ce fapte e acuzat Călin Georgescu

Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată. În același dosar a fost trimis în judecată Horațiu Potra, pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică, împreună cu 20 de mercenari din gruparea sa.

Procurorii acuză că gruparea lui Potra era pregătită de violențe extreme în București, după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie, iar acțiunile lui Călin Georgescu din perioada respectivă au întreținut și chiar întărit rezoluția infracțională a lui Potra.

Protestele urmau a fi deturnate în acțiuni violente apte să desăvârșească politica revizionistă a lui Georgescu, în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat și al asigurării reconfigurării ordinii constituționale, prin detașarea de principiile sale fundamentale și de regulile statului de drept, punând în pericol siguranța națională, menționează Parchetul.

De asemenea, procurorul general, Alex Florența, a declarat că România a fost și este țintă predilectă a atacurilor hibride rusești, iar Călin Georgescu a fost beneficiar al campaniilor de dezinformare și influențare orchestrate de Rusia.

De unde a pornit ironia fostului președinte legată de „OZN”

Nu întâmplător Traian Băsescu a scris „Ce să zicem domnule ambasador… fugiţi la Parchetul General ca aveţi un OZN”. Fostul președinte a întors astfel o ironie de luni a Ambasadei Rusiei la București.

Amintim că o dronă rusească a pătruns sâmbătă în spațiul nostru aerian, dar nu a fost doborâtă și a revenit în Ucraina. Ambasada Rusiei la București a susținut pe Facebook că „Ministerul Apărării al României a descoperit un alt OZN (obiect zburător neidentificat) în spațiul aerian al țării”.

Oana Țoiu (USR), ministra de Externe, a declarat că ambasadorul rus n-a fost convocat la minister pentru a i se spune că drona e rusească, deoarece știa și el prea bine acest lucru, ci pentru a i se înainta o notă de protest.

Ionuț Moșteanu (USR), ministrul Apărării, a avut o replică mai acidă pentru ambasador: „Ucrainenii nu au astfel de drone. Ce voia (Rusia – n.r.)? O poză cu eticheta?”.