Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a revocat, marți, controlul judiciar impus lui Costel Alexe, președintele Consiliului Judeţean Iași. „Iată că lucrurile încep să se clarifice”, a reacționat liberalul, pe Facebook. Alexe a mai precizat că el e cel mai interesat ca acest caz să fie soluționat, pentru a se vedea că este nevinovat.
„Salut decizia de astăzi a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Încă din prima zi în care mi-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, m-am declarat încrezător în actul de justiție și iată că lucrurile încep să se clarifice.
Așa cum am reiterat mereu sunt cel mai interesat ca acest caz să fie soluționat pentru a putea să îmi demonstrez nevinovăția.
Rămân la dispoziția instituțiilor statului cu aceeași deschidere și îi asigur pe români de buna credință cu care mi-am exercitat funcțiile publice pe care le-am deținut în întreaga mea carieră”, a scris Costel Alexe, pe Facebook.
În aprilie, Alexe a fost inculpat de DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.
După ce a fost pus sub acuzare, Alexe a anunțat că se autosuspendă din funcția deținută în PNL: „Sunt nevinovat și am convigerea că voi demonstra acest lucru în instanță, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcția de președinte al PNL Iași. Partidul Național Liberal a susținut permanent lupta împotriva corupției prin toate măsurile pe care le-a luat nu doar de când este la guvernare, ci și când a fost partid în opoziție. Și eu personal am susținut lupta împotriva corupției, am promovat integritatea în activitatea mea politică și așa voi proceda și de acum înainte”.