CTP: „Este prima dată când dl Ciprian Ciucu mă face să rânjesc”. Gazetarul, critici dure pentru Ciucu și Bolojan

Publicat: 15 01. 2026, 16:20
Gazetarul Cristian Tudor Popescu. Sursa foto: Captură video - Dialoguri alese cu Mihai / YouTube

Gazetarul Cristian Tudor Popescu susține că premierul Ilie Bolojan (PNL) și Ciprian Ciucu (PNL), primarul general al Capitalei, se comportă ca niște politicieni „cu obraz gros” și „cu tupeu, capabili să te prostească în față”. Primul în modul în care se raportează la plagiatul ministrului Justiției, Radu Marinescu (PSD), iar al doilea în modul în care se raportează la problemele structurale ale Bucureștiului.

Prin urmare, gazetarul dă de înțeles că nu are așteptări de la cei doi să facă reformă: „Ca să iei măsuri dure, ca să dai oameni afară, ca să faci reformă, pe scurt, ca să tai în carne vie, continui să cred că e nevoie nu doar de contabilitate, ci și de moralitate”.

De ce îl critică Cristian Tudor Popescu pe Ciprian Ciucu

„Este prima dată când dl Ciprian Ciucu mă face să rânjesc. Primarul General declară: „Primăria Capitalei nu are bani să treacă strada”. Ne prezintă o imagine catastrofală, cu datorii enorme și „soluția” băgării în insolvență a transportului în comun. Situația încălzirii centralizate în blocuri: mii de oameni tremură în apartamente înghețate, fără căldură. Ciucu spune că n-are ce face. Spitale din Capitală, între care C.C. Iliescu și Institutul de Oncologie, au redus sau suspendat operațiile chirurgicale din pricina lipsei de încălzire. De trafic și poluare nu mai vorbesc…

La întrebarea legitimă: „Cine e responsabil pentru starea în care ați preluat dvs. Primăria?”. Dl Ciucu refuză să răspundă. Ba chiar precizează, de mai multe ori: „Nu e de vină dl Nicușor Dan! Lăsați-l în pace pe Nicușor Dan!”. Îl lăsăm, dar cine e de vină, domnule primar, bucureștenii? Sfântul Duh?

Din punct de vedere logic, absurditatea e evidentă: dezastru e, vinovați, ioc. Nu și politic: dl Ciucu speră să obțină niște capital de imagine, chiar compătimire, pe baza „grelei moșteniri” ce i-ar fi fost aruncată în brațe. În același timp, nu vrea să-și strice relațiile cu președintele Dan. Asta nu mai e o atitudine de tehnocrat, de administrator experimentat, cum s-a prezentat în campania electorală, ci de politician cu tupeu, capabil să te prostească în față”, a scris Cristian Tudor Popescu, pe Facebook.

CTP îl taxează pe Bolojan pentru reacția la plagiatul lui Marinescu

Gazetarul l-a criticat apoi pe premierul Ilie Bolojan pentru reacția pe care a avut-o la plagiatul ministrului Justiției, Radu Marinescu. Dată fiind această reacție, CTP îi pune la îndoială lui Bolojan moralitatea.

„Premierul Bolojan nu se lasă nici el mai prejos. În cazul minciunilor „universitare” ale fostului ministru Moșteanu, a zis, fără să clipească, cum că nu-l interesează C.V.-ul unui ministru, ci prestația lui în postul guvernamental. Vasăzică, orice serviciu de resurse umane, înainte de interviul de angajare, studiază C.V.-ul candidatului, să vadă dacă-l mai cheamă sau nu – premierului Bolojan nu-i pasă. Și îi spune lui Moșteanu: „Fii bărbat!”.

Acum, ministrul Justiției, Marinescu, este acuzat de plagiat masiv în teza sa de doctorat. El se apără, ca toți nenumărații plagiatori la nivel înalt de după Ponta: teza a fost validată de organismele abilitate, în virtutea normelor aflate în vigoare atunci. Precum și prin metoda lui Stalin, ni sluceaino, nu întâmplător: nu întâmplător sunt atacat acum, când mă implic în procesul de numire a procurorului general și procurorului șef DNA.

Nu procedează ca un om cinstit: să iasă public cu teza în mână, s-o invite la dezbatere pe Emilia Șercan (nu s-o dea în judecată, cum a zis că se gândește) și să-și susțină teza rând cu rând. Prin urmare, pentru mine, Marinescu este vinovat de plagiat.

Iarăși, dl Bolojan enunță acest nou principiu al imunității ministeriale, pe care l-a creat: odată ce ești ministru, orice ai comis înainte de asta nu contează. Evident, procedează așa ca să nu-și pună în cap PSD, care a sărit instant să-l apere pe Marinescu din toate pozițiile. Ilie Bolojan, alt tehnocrat care se comportă ca un politician cu obraz gros…

Ca să iei măsuri dure, ca să dai oameni afară, ca să faci reformă, pe scurt, ca să tai în carne vie, continui să cred că e nevoie nu doar de contabilitate, ci și de moralitate”, a mai scris CTP, pe Facebook.