Gabriel Zetea: Credem că pentru ianuarie vor exista facturi foarte mari, greu de plătit și de acceptat / România nu e pregătită în acest moment pentru piața asta liberă sălbatică, făcută prin lege de fosta guvernare (VIDEO)

Gabriel Zetea: Credem că pentru ianuarie vor exista facturi foarte mari, greu de plătit și de acceptat / România nu e pregătită în acest moment pentru piața asta liberă sălbatică, făcută prin lege de fosta guvernare (VIDEO)
Foto: Facebook @ Gabriel Valer Zetea

Deputatul PSD Gabriel Zetea consideră că pentru luna ianuarie ar putea exista facturi la energie „foarte mari, greu de plătit, greu de acceptat”. Într-o intervenție la Actualitatea cu Tudor Mușat, marți, pe B1 TV, social-democratul a mai declarat printre altele că „România nu este pregătită în acest moment pentru piața liberă, sau cel puțin piața asta liberă sălbatică pe care a făcut-o prin lege fosta guvernare PNL-USR”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Gabriel Zetea (PSD), pe B1 TV, despre facturile la energie și noua ordonanță de compensare și plafonare

Întrebat de când vor fi calculate facturile cu noul mecanism de compensare și plafonare, pe care Guvernul Ciucă l-a adoptat în ședința de marți, deputatul PSD a afirmat: „În mod normal se calculează de la 1 februarie că de atunci intră în vigoare. Până atunci, distribuitorii de energie care fac facturile nu pot să calculeze la prețurile pe care le adoptă Guvernul astăzi. Tocmai de aceea, noi credem că vor exista pentru luna ianuarie facturi pentru populație, dar și pentru întreprinderile mici și mijlocii în mod special, cele care ne interesează foarte mult pe noi, cel puțin pe cei din Partidul Social Democrat, vor exista facturi foarte mari, greu de plătit, greu de acceptat”.

Întrebat dacă PSD dorea ca actul normativ să fie adoptat mai devreme, el a adăugat: „Absolut, asta am încercat să spunem și de aceea tot spunem încă din luna decembrie, e nevoie de o ordonanță care să plafoneze și apoi să vină cu compensări de prețuri acum, repede. Eh, uite că s-a tot amânat această ordonanță, am ajuns în finalul lunii ianuarie, au tot fost discuții în coaliție, am tot pierdut vremea”.

Gabriel Zetea spune că mecanismul anterior acoperă „parțial” problema facturilor.

„Această ordonanță ar fi adus 90% dintre consumatorii din România la un nivel al prețului cel de anul trecut. (…) Încă o dată, o să beneficiem și de prevederile noii ordonanțe pentru două luni de zile. Apoi, din nou prețurile vor fi cele de pe piață. (…) Trebuie să înțelegem o dată pentru totdeauna, România nu este pregătită în acest moment pentru piața liberă, sau cel puțin piața asta liberă sălbatică pe care a făcut-o prin lege fosta guvernare PNL-USR. În acest moment, piața este ruptă efectiv de cerere și ofertă. Chiar dacă vedem în România că există o cerere nu mult mai mare decât a existat anul trecut, oferta este mult mai mare, deci e clar că nu vorbim în acest moment de un preț care se creează cu adevărat pe piață liberă”, a mai spus el.

Deputatul a vorbit depre situația de la Hidroelectrica.

„Vă dau câteva exemple. La Hidroelectrica vorbim de niște prețuri de producție comparabile cu cele de anul trecut, dar prețul de vânzare e de 10 ori mai mare. Dacă ei produc energia cu 105 lei MW, o vând pe piața liberă la 1.000 de lei. Acești bani, până la urmă, se întorc în buzunarul statului. Păi, facem acest lucru pe spinarea oamenilor și mai ales pe spinarea întreprinderilor mici și mijlocii?”, a continuat Gabriel Zetea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`