Întâlnire trilaterală marți la Ismail. Secretar de stat în MT, despre canalul Bâstroe: Măsurătorile vor fi făcute de către România, cu asistența Ucrainei (VIDEO)

Întâlnire trilaterală marți la Ismail. Secretar de stat în MT, despre canalul Bâstroe: Măsurătorile vor fi făcute de către România, cu asistența Ucrainei (VIDEO)
Foto simbol: Pixabay

România, Ucraina și delegația Comisiei Europene vor avea o întâlnire trilaterală, marți, în orașul ucrainean Ismail, a anunțat Ionuț Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, luni seară, la Știrile B1 TV prezentate de Aneta Sângeorzan.

Ionuț Scrioșteanu (MT), pe B1 TV, despre canalul Bâstroe și discuțiile cu Ucraina și Comisia Europeană

Întrebat ce s-a discutat la întâlnirea de luni și care sunt următorii pași, oficialul a spus: „Am avut o întâlnire, astăzi (luni, 6 martie 2023, n.r.), cu o delegație a Comisiei Europene, am făcut schimb de informații, în pregătirea întâlnirii trilaterale de mâine. Mâine vom avea o întâlnire cu reprezentanții Ucrainei, la nivel de secretar de stat, în care vom detalia, în primul rând, (…) dezvoltarea liniilor de solidaritate în așa fel încât să consolidăm importurile și exporturile spre Ucraina și Republica Moldova”.

El a precizat că marți „nu e vorba de o constatare în teren, e vorba de un loc de întâlnire la Ismail, în zona Portului Ismail”.

Cât despre măsurătorile care vor începe pe 15 martie, secretarul de stat a precizat: „Măsurătorile vor fi făcute de către România, cu asistența Ucrainei, și continuă discuțiile tehnice vizavi de stabilirea tuturor detaliilor pentru efectuarea acestor măsurători”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`