Iohannis a atacat la CCR proiectul-mamut al lui Dragnea

Iohannis a atacat la CCR proiectul-mamut al lui Dragnea

Președintele Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională Legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, un proiect pe care liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a lăudat de mai multe ori.

”FSDI va funcționa fără să se supună vreunei norme prudențiale emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară sau de alt for statal care să-i controleze soliditatea, deși patrimoniul său va include societăți de interes strategic”, se arată în sesizarea președintelui.

Iohannis critică legea și pentru că nu conține nicio prevedere referitoare ”la monitorizarea FSDI de către orice altă autoritate, inclusiv de către Eurostat pe perioada existenței acestuia. De asemenea, în conturarea regimului juridic al FSDI nu se regăsesc trimiteri referitoare la normele europene incidente și obligatorii pentru desfășurarea activității unui astfel de fond”.

Președintele mai remarcă faptul că legea nu prevede nici criteriile în baza cărora au fost alese companiile ce fac parte din Fond. În plus, în rândul acestor companii se numără și unele care, în ultimii ani, au înregistrat pierderi.

”În ceea ce le privește pe cele care înregistrează pierderi, considerăm că acestea nu pot participa la finanțarea FSDI decât prin vânzarea pachetelor de acțiuni. Or, în această situație statul pierde controlul acestor companii, unele dintre acestea făcând parte din ramuri naționale strategice, ceea ce contravine dispozițiilor art. 135 alin. 2) lit. b) și d) precum și ale art. 136 alin. (3) și (4) din Constituție. Așadar, prin raportare la dispozițiile constituționale menționate, soluția legislativă este de natură să afecteze interesul național în activitatea economică. Totodată, apreciem că există o neconcordanță între conținutul normativ al legii și cel al anexei nr. 1. Astfel, anexa 1 cuprinde o listă de operatori economici și datele de identificare ale acestora, iar nu lista pachetelor de acțiuni care constituie aport în natură la capitalul social inițial al FSDI”, se arată în sesizarea de neconstituționalitate.

De asemenea, președintele reclamă faptul că, în privința componenței Consiliului de Supraveghere, legea stabilește doar unele criterii de selecție: ”Norma este lipsită de precizie și impredictibilă, putând conduce inclusiv la interpretarea că ar putea fi completată prin acte infralegale. Pe de altă parte, nu sunt stabilite criterii obiective de evaluare a îndeplinirii condițiilor privind „expertiza în domeniul financiar bancar” și „experiența adecvată complexității activității specifice FSDI, atât individual, cât și la nivel colectiv”.

Ce declara Liviu Dragnea despre Fondul Suveran de Investițiiîn 6 iunie 2018: ”Acest Fond, că am văzut că e criticat şi de opoziţie, funcţionează în multe ţări din Europa, din lume şi a ajutat economia. Un fond care va participa la dezvoltarea infrastructurii mari din România, va participa la reindustrializarea României, un fond care va investi în agricultură, care va genera foarte multe locuri de muncă şi care va contribui serios la creşterea PIB. Orice companie care este introdusă în acest fond va fi avantajată. Pe noi ne interesează asta şi aşa se va întâmpla. Toate aceste companii să se dezvolte mult mai bine şi mult mai sănătos, pentru că va fi o dezvoltare cu o influenţă politică zero, va fi o administrare profesionistă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`