”Liberalul” Rareș Bogdan, laude pentru Bălăceanu Stolnici, turnător la Securitate vreme de 25 de ani: Un domn desăvârșit, generos cu natura umană, un credincios, un spirit rarisim de o inteligență sclipitoare

”Liberalul” Rareș Bogdan, laude pentru Bălăceanu Stolnici, turnător la Securitate vreme de 25 de ani: Un domn desăvârșit, generos cu natura umană, un credincios, un spirit rarisim de o inteligență sclipitoare
Foto: ziardecluj.ro

Reacție lacrimogenă a PNL și a liderului Rareș Bogdan după moartea lui Constantin Bălăceanu Stolnici. Prezentat de Partidul Național Liberal ca fiind „academician și medic”, lăudat de Bogdan ca fiind „un spirit rarisim de o inteligență sclipitoare” și „generos cu natura umană”, Bălăceanu-Stolnici a fost, în fapt, unul dintre cei mai harnici turnători la Securitate.

Rareș Bogdan, laude pentru turnătorul Constantin Bălăceanu Stolnici

Europarlamentarul PNL l-a mai catalogat pe Bălăceanu Stolnici ca fiind un „optimist în momente de criză”, „un om mereu dornic de învățare și perfecționare”, „un domn desăvârșit” și „un gentleman într-o lume fără maniere”.

PNL a reacționat în același ton la moartea „academicianului”: „S-a stins din viață academicianul și medicul Constantin Bălăceanu-Stolnici, după un veac de activitate politică, socială și științifică de seamă. Condoleanțe familiei și celor apropiați! Dumnezeu să îl odihnească!”.

Constantin Bălăceanu Stolnici a turnat 25 de ani la Securitate

În fapt, Constantin Bălăceanu Stolnici a turnat 25 de ani la Securitatea comunistă, după cum arată o decizie din 2007 a Consiliului Naționale pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

Stolnici a fost recrutat de Securitate în 1965 și a turnat activ până la căderea regimului comunist. El a turnat sub numele de cod ”Laurențiu” și a primit bani, dar și alte avantaje, precum vize de ieșire din țară sau promovare profesională.

„Unul dintre obiectivele vizate de turnătorul Bălăceanu Stolnici a fost postul de radio Europa Liberă, la fiecare ieșire în străinătate el producând informații , furnizând Securității chiar și o schiță a apartamentului în care locuia Vlad Georgescu, directorul postului. Care a fost asasinat.

Despre acest individ aruncă o lamentație sinistră pe Facebook, împrăștietorul de vorbe aflat în sinecura poporului român la Bruxelles, Rareș Bogdan”, notează Ziarul de Cluj.

Publicația a remarcat și o greșeală în mesajul europarlamentarului PNL, corectată între timp de acesta: „Totuși, dând dovadă de un umor neobișnuit, un deget grăbit a tastat ceea ce se vede și în imagine. Într-adevăr, când Vlad Georgescu căuta prin frigider, sau bar, să-l omenească pe neomul venit în vizită, dând dovadă de un ”omor subtil”, ”credinciosul” Securității și robul acesteia, Bălăceanu Stolnici, memora schița apartamentului gazdei”.

Foto: ziardecluj.ro

Amintim că, la împlinirea vârstei de 100 de ani, Constantin Bălăceanu Stolnici a fost omagiat de Academia Română, iar Patriarhul Daniel i-a conferit Ordinul ”Sfântul Ioan Gură de Aur”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`