Ludovic Orban, președinte PNL și candidat pentru un nou mandat, le-a transmis liberalilor ilfoveni că alegerea de la congresul din 25 septembrie se referă și la valori, principii și doctrină. Totodată, el a spus că sunt de analizat și exigențele la care trebuie să facă față persoana aleasă.
„A comunica este fundamental în politică. Dacă nu ştii să comunici, este foarte greu să faci ceva, inclusiv dacă vorbim de performanţă guvernamentală. Puteţi compara şi aveţi aparatul necesar cei mai mulţi dintre dumneavoastră să vă daţi seama care guvern a fost mai performant. Cântăriţi cu mare atenţie, pentru că alegerea care se va face pe 25 septembrie este o alegere şi de valori, principii, convingeri, doctrină”, a declarat liderul liberalilor, duminică, la Comitetul Director Județean al PNL Ilfov, unde a prezentat moțiunea „PNL – Forța Dreptei”.
Candidatul ales, spune Ludovic Orban, trebuie să dețină „tot bagajul de cunoștințe”.
„Analizaţi la ce exigenţe trebuie să facă faţă cel pe care îl veţi alege. Cine creşte încrederea în PNL dintre candidaţi şi cine scade încrederea în PNL dintre candidaţi. Cine are, într-adevăr, tot bagajul de cunoştinţe, cine are experienţa să poată să conducă, cine are leadership-ul, charisma, empatia, capacitatea de comunicare pe limba omului”, a adăugat el.