Soluțiile lui Cătălin Drulă la problema transportului din Capitală: Fuziunea STB – Metrorex, sincronizarea sistemelor de trafic și linii rapide de tramvai (VIDEO)

Publicat: 24 11. 2025, 18:38
Actualizat: 10 12. 2025, 11:05
Sursa foto: Cătălin Drulă / Facebook

Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria București, a prezentat o parte dintre planurile sale pentru a rezolva problema traficului din Capitală. Printre acestea se numără fuziunea STB cu Metrorex și sincronizarea traficului subteran cu cel de suprafață, crearea mai multor linii rapide de tramvai, precum linia 41, și extinderea sistemului de trafic spre Ilfov.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Soluțiile lui Cătălin Drulă la problema traficului

„Trebuie măsuri de a încuraja să mergi cu transportul public și ele sunt de la sine (…) atunci când există o alternativă mai comodă. Acum, pe magistrala M2, la trei minute trece un tren de metrou care are 1.000 de oameni în el. (…) Cei din

Drumul Taberei au metrou doar până la Eroilor și ar putea să aibă până la Universitate, unde ar însemna un schimb în minus și o eficiență a legăturii cu cartierul de business-IT Pipera.

Această axă e necesară, la fel liniile rapide de tramvai. Când a venit Băsescu, în 2000-2004, cu proiectul liniei rapide 41, a revoluționat. E plin, vine la 2-3 minute. A revoluționat legătura între nordul și vestul orașului și astfel de linii trebuie pe multe relații. (…)

Asta e partea esențială din programul meu, să facem un sistem integrat metrou cu STB, inclusiv o singură companie, așa cum e la Viena. În majoritatea capitalelor e una singură. Sunt câștiguri de eficiență – sunt funcții care se suprapun între cele două – dar sunt și câștiguri de eficiență din a le gestiona integrat. (…)

Eu am propus ca acea subvenție de un miliard de lei pe care o plătește bugetul de stat să ajungă la zero în cinci ani. (…) Astfel, bugetul de stat e degrevat și noi ne plătim singuri costurile pentru metrou, în momentul transferului la Capitală. Sunt lucruri care se pot face dar nu abordându-le populist, ci pe bază de planuri clare”, a explicat Cătălin Drulă, pentru B1 TV.

De ce e relevantă experiența lui Drulă de ministru al Transporturilor

„Experiența de la Transporturi e foarte apropiată, pentru că e vorba de sisteme mari de transport. Și Băsescu, înainte să fie primar general, a fost ministru al Transporturilor și atunci când lucrezi și cu rutier, și cu feroviar, și cu aerian, și cu naval, cu toate sistemele și vezi integrarea dintre ele, ce înseamnă să întreții o rețea și cum funcționează, ăsta e genul de experiență de care Bucureștiul are nevoie pentru că, gândind pe bucățele cum au făcut cei de la sector…

Pentru sistemele mari, termoficare și transport, trebuie gândire mare și nu trebuie să te oprești la limitele administrative ale Bucureștiului, pentru că Bucureștiul deja e una împreună cu Ilfov. Drumurile radiale trebuie extinse acolo, rețelele de tramvai”, a mai afirmat Cătălin Drulă, pentru B1 TV.

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC

•⁠ ⁠PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA

•⁠ ⁠Alegerile locale parțiale din data de 7 decembrie 2025

•⁠ ⁠CMF : 51250006

Mai multe informații sunt disponibile la NOTIFICARE PRIVIND TRANSPARENȚA – ANCORE MEDIA S.R.L. https://www.b1tv.ro/360-de-grade/notificare-privind-transparenta-ancore-media-s-r-l-1643840.html