Senatul a respins, marţi, proiectul de lege privind Roşia Montană, în forma transmisă de Guvern.
Senatul a adoptat, astfel, cu voturi 119 voturi „pentru”, 3 voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, Raportul elaborat de Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană, care este de respingere a proiectului de lege în forma transmisă de Guvern, informează Mediafax.
Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.
Comisia pentru Roşia Montană a apreciat, potrivit raportului, că proiectul de lege supus examinării nu acoperă în mod satisfăcător toate cerinţele complexe privind cadrul desfăşurării activităţii de exploatare a resurselor minerale în România şi, în consecinţă, a propus respingerea acestuia.
Comisia atrage atenţia asupra unor posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare pe parcursul derulării proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană şi recomandă desecretizarea licenţei şi a documentelor clasificate aferente prezentului proiect minier (mai puţin a hărţilor şi a documentelor referitoare la zăcământ).