Cel mai mare producător de sodă calcinată din țară, GHCL Upsom Ocna Mureș, a intrat în faliment după ce a adunat datorii de 25 de milioane de euro pe care nu le mai poate achita.
Tribunalul Alba a decis la sfârșitul lunii noiembrie că fostul combinat a intrat oficial în faliment, după ce se afla în insolvență din noiembrie 2011.
Platforma industrială din Ocna Mureş a fost scoasă la licitaţie de patru ori până în prezent, dar nimeni nu s-a arătat interesat să o cumpere. Motivul principal este preţul solicitat de administratorul judiciar, Casa de Insolvenţă Transilvania. La primele două licitaţii din luna septembrie s-a cerut suma de 14,7 milioane de euro, iar la alte două proceduri de vânzare, organizate în noiembrie, preţul a scăzut la 11 milioane de euro. Pe lângă platforma industrială, au mai fost scoase la vânzare stadionul din Ocna Mureş, un apartament, un dispensar, funicularul şi un teren. Singurele bunuri vândute până în prezent sunt cantina şi un teren pentru 50.000 de euro, arată Adevărul.
Principalul creditor este compania Romgaz, care s-a înscris la masa credală cu suma de 14 milioane de euro. Restul datoriilor sunt la bănci, alte societăţi comerciale şi la bugetul de stat.
Combinatul din Ocna Mureş s-a închis în februarie 2010, după ce Romgaz a sistat furnizarea gazului metan pe motiv de neplată a datoriilor. Astfel, 900 de oameni au ajuns în şomaj, într-un oraş monoindustrial care depindea în mare măsură de această societate. Upsom a funcţionat în continuare în 2011 cu 70 de angajaţi, iar în 2012 cu 30 de angajaţi, care se ocupă cu paza platformei industriale.
.