Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat operațiunea“Iceberg”, reprezentând o acțiune amplă de verificare fiscală a celor mai mari companii, acoperind toate domeniile de activitate economică din România.
Virgil Pîrvulescu, vicepreședinte ANAF, a declarat în cadrul unui eveniment organizat de PwC că sunt în analiză 487 de contribuabili, potrivit hotnews.
„În acest moment avem în analiză un număr de 487 de contribuabili mari și mijlocii cu riscuri estimate care, în funcție de concretizare vom dispune efectuarea inspecțiilor fiscale sau nu. Lucrăm la zona de analiză de risc”, a spus Pîrvulescu.
„Vom reloca personal din țara în fuctie de zonele de risc, ca sunt zone în jurul Clujului, Iașiului, Constanței, Bucureștiului, nu e vorba doar de București, ci de toată țara. Ne dorim ca toată lumea când declară să și plătească. La 25 ianaurie volumul sumelor declarate a crescut considerabil, în special la contribuabilii care au făcut obiectul unor verificări coperative”, a adăugat ANAF.
Șefa ANAF, Mihaela Triculescu, a ales 250 de inspectori care vor opera în această misiune.
Operațiunea „Iceberg” se va desfășura pe întreaga durată a anului 2019 și presupune intensificarea controalelor și eficientizarea derulării acestora la companiile mari, cu scopul menținerii unui tratament echidistant pentru toate categoriile de contribuabili care desfășoară activități în România.”, potrivit unuicomunicatal Fiscului.
Astfel, principalele direcții de acțiune aleANAF, în perioada următoare, sunt combaterea fenomenului externalizării profitului, verificarea manierei în care companiile mari gestionează relațiile economice între companii din grupul din care fac parte și destructurarea lanţurilor tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin identificarea şi instrumentarea fenomenelor de fraudă fiscală cu implicaţii fiscale negative semnificative asupra bugetului statului.
În vederea realizării obiectivelor, la nivelulANAFs-a constituit o echipă de lucru formată din specialiști din cadrul Agenției, care va iniția verificări fiscale la contribuabilii cu activitate de impact în toate domeniile de activitate economică. Acestea vor avea la bază evaluarea riscului pentru fiecare contribuabil, raportat la dispozițiile Codului de procedură fiscală precum și a legislației din domeniu.