Care sunt florile pe care le poți planta în luna iunie, dacă vrei să ai o grădină spectaculoasă până toamna târziu

Care sunt florile pe care le poți planta în luna iunie, dacă vrei să ai o grădină spectaculoasă până toamna târziu
Care sunt florile pe care le poți planta în luna iunie, sursă foto: captură YT

Iunie este o lună mult așteptată de grădinari, pentru că este perioada ideală pentru a planta anumite flori în grădină, de care se vor putea bucura până toamna târziu.

Aceste flori iubesc soarele și căldura

Luna iunie este perfectă pentru plantarea anumitor flori în grădină, având în vedere faptul că temperaturile sunt ridicate, iar solul este clad.
Chiar dacă aceste flori sunt plantate în iunie, vor înflori rapid, datorită faptului că temperatura solului este ridicată.

De altfel, lunile de vară sunt foarte importante pentru pasionații de grădinărit, deoarece este momentul în care aceștia desfășoară multe activități în grădină.

Vremea bună și solul cald permit florilor să se dezvolte în voie și să înflorească abundent și continuu. De asemenea, multe dintre aceste flori au proprietatea de a respinge dăunătorii, fiind benefice pentru grădinile de legume.

Astfel, printre speciile care pot fi plantate în luna iunie se numără: gălbenelele, gura leului, calendula, ochiul boului, cârciumărese, lavanda, garofițele, margaretele, crăițele și petuniile.

Calendula și crăițele au un miros care nu este tolerat de dăunători, făcându-i să stea la distanță de plantele din grădina de legume.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`