Președintele Klaus Iohannis a participat joi la consultări cu omologul său american, Joe Biden, și cu ceilalți lideri ai statelor aliate care fac parte din Formatul București (B9), context în care a exprimat susținerea pentru creșterea prezenței militare a NATO și a SUA în România și în zona Mării Negre, ca expresie a solidarității aliate și a Parteneriatului Strategic solid între țara noastră și Statele Unite, se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.
Discuția dintre aliați a venit în contextul în care, potrivit The New York Times, Federația Rusă a comasat aproape 100.000 de trupe la frontierele Ucrainei, alimentând temerile că ar putea pregăti o invazie. De altfel, Joe Biden a avut în această săptămână o convorbire securizată cu Vladimir Putin, căruia i-a transmis că SUA și Europa sunt gata să instituie sancțiuni ferme dacă Moscova lansează o ofensivă.
„Subiectul principal al consultărilor, desfășurate telefonic, a vizat situația îngrijorătoare de securitate în Flancul Estic al NATO și în regiunea Mării Negre, context în care Președintele Joseph Biden a prezentat rezultatele discuției pe care a avut-o recent cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, precum și evaluarea sa. Discuțiile au prilejuit un schimb de opinii cu privire la impactul acțiunilor Rusiei asupra securității aliaților și partenerilor din regiune și coordonarea între statele aliate”, menționează Administrația Prezidențială.
Președintele României a salutat dialogul în Formatul București 9 (B9) și a subliniat importanța informării, coordonării și consultării aliaților în fața provocărilor de securitate din Vecinătatea Estică a NATO.
„În intervenția sa, Președintele Klaus Iohannis a salutat dialogul în Formatul București 9 (B9), fapt ce confirmă valoarea acestui format de consultare și coordonare între aliați, mai ales în contextul actual al provocărilor de securitate din Vecinătatea Estică a NATO. Președintele României a subliniat importanța informării, coordonării și consultării aliaților în fața acestor provocări de securitate, evidențiind că menținerea unității statelor aliate este esențială în aceste momente”, mai spune Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, președintele Klaus Iohannis „a reiterat necesitatea consolidării prezenței avansate a NATO pe Flancul Estic, inclusiv și mai ales la Marea Neagră, care este de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său”.
„De asemenea, Președintele României a menționat că este nevoie să ne asigurăm că NATO este pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a exprimat susținerea pentru creșterea prezenței militare a NATO și, respectiv, a Statelor Unite ale Americii în România și în zona Mării Negre, ca expresie a solidarității aliate și a Parteneriatului Strategic solid între România și SUA”, a conchis Administrația Prezidențială.