Premiile Oscar 2022 au adus și parada unora dintre cele mai frumoase ținute și rochii de gală. Starurile de la Hollywood au defilat cu rochii și costume care mai de care mai spectaculoase. Vedetele de peste ocean nu s-au zgârcit nici când a venit vorba de bijuterii și accesorii.
Pe covorul roșu de la Teatrul Delby din Los Angeles, actrițele de la Hollywood au strălucit în adevăratul sens al cuvântului. Nici actorii nu s-au lăsat mai prejos, iar rafinamentul și eleganța sunt cuvintele care ar putea descrie gala de anul acesta. Mai multe imagini, descoperiți în galeria foto de AICI!
În 2022, pentru prima dată după 2 ani, Gala Premiilor Oscar a avut loc cu prezență față în față așa că vedetele au profitat din plin de această oportunitate și au dat tot ce au avut mai bun ca să arate impecabil.
După doi ani de restricții și de stat în casă, starurile s-au reunit în Los Angeles, acolo unde au participat la decernarea Premiilor Academiei din acest an.
View this post on Instagram
Jessica Chastain a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în acest an, dar cu siguranța statueta nu a fost singurul lucru pe care vedeta l-a marcat în cursul serii trecute. În vârstă de 45 de ani, Chastain a strălucit pe covorul roșu, iar presa străină a inclus-o pe lista celor mai bine îmbrăcate actrițe de la Oscar 2022.
Penélope Cruz și Javier Bardem au fost unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Gala Premiilor Oscar 2022, precum și Mila Kunis și Ashton Kutcher, dar și Will Smith și Jada Pinkett Smith.
Cu siguranță una dintre cele mai controversate apariții a fost a jucătoarei de tenis Venus Williams, care a defilat pe covorul roșu cu un decolteu impresionant.
View this post on Instagram
Având în vedere pandemia de COVID-19, care a blocat astfel de evenimente în ultimii doi ani și a condus la desfășurarea acestora fie online, fie în condiții extrem de speciale, în 2022 au fost impuse o serie de măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii.
Gala din acest an a fost organizată cu prezență fizică, iar actorii s-au putut bucura de eveniment așa cum făceau și înainte de pandemie. Totuși, toți cei care au participat au fost nevoiți să prezinte un test negativ pentru COVID-19.
Evenimentul din acest an a adus și un omagiu cetățenilor care și-au pierdut viața în timpul războiului din Ucraina.
View this post on Instagram